Se afișează postările cu eticheta Bloggeri olteni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bloggeri olteni. Afișați toate postările

luni, 28 octombrie 2019

Ferma Magureni - vinuri eco la Craiova



O noua editie a Branzeturilor cum se ...cuVin a avut loc in centrul Craiovei, la Oxygen Bistro, evenimentul fiind organizat - ca de fiecare data - de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro. Daca branzeturile au fost oferite - ca de obicei - de cei de la Delaco, partea de vinuri a fost asigurata de o crama micuta din zona Dragasanilor  - Ferma Magureni, reprezentata de Victorian Saftescu. Crama ofera vinuri ecologice, produse fara a se utiliza chimicale sau procedee tehnologice ultramoderne. Vinurile au fost prezentate de Daniel Botea, gazda de nadejde, mereu vesel si cu povestile la el :)

Am avut spre degustat 6 combinatii, dupa cum urmeaza:
  • Cramposie Selectionata sec + Camembert Ile de France,
  • Pinot Gris sec + Emmentaler Delaco,
  • Sauvignon Blanc sec + Mozzarella Dealco,
  • Rose Cabernet Sauvignon demisec + Gouda Delaco D’Exceptie,
  • Tamaioasa Romaneasca demisec + Maasdam Delaco D’Exceptie,
  • Negru de Dragasani sec + Grana Padano Delaco D’Exceptie.
Asa cum v-am obisnuit, trebuie sa alegem mereu la final una dintre aceste combinatii ca fiind preferata. De data aceasta am ales  Tamaioasa Romaneasca vinificata demisec, un vin aromat dar fin si foarte potrivit pentru cei ce doresc un vin mai usor si fructat. Asocierea sa cu Maasdam Delaco D’Exceptie mi s-a parut geniala, acest sortiment de branza fiind surpinzatoare. Am tot degustat acest tip de branza, insa acest sortiment in particular mi s-a parut foarte placut si catifelat, nu foarte maturat. Gustul sau este destul de discret incat sa nu acopere orice altceva. Foarte buna!

Vinul il pot asemui cu o Floare, branza cu un Lac de munte, iar combinatia: Splendoare

luni, 30 septembrie 2019

Vinuri ecologice la Branzeturi cum se... cuVin cu Domeniul Bogdan


Reprezentantii Domeniului Bogdan
O noua luna de toamna, o noua degustare marca Branzeturi cum se... cuVin. Organizat, ca de fiecare data de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro, acest eveniment a reunit oameni din intregul oras si nu numai, pentru a degusta si a incerca vinuri si branzeturi alese, oferite de fiecare data cu generozitate de sponsorii oficiali.:)
 
De data aceasta, alaturi de traditionalul Delaco si ale sale sortimente si specialitati de branza si calcaval am avut bucuria de a revedea prieteni vechi, si anume Domeniul Bogdan, reprezentat de data aceasta de noul lor somelier, in persoana lui Vlad Buruga, si de directorul de vanzari zonal, Dan Cherascu. Locatia a fost asigurata de Casa Zamfirescu, o gazda primitoare, asa cum a fost de fiecare data pentru noi.

Domeniul Bogdan este o crama din zona Dobrogei, aproape de Medgidia si de satul Pestera, atat de cunoscut.  Desi o crama micuta, Domeniul Bogdan are ambitii mari si a inceput deja producerea unor vinuri ecologice, prin cultura biodinamica. Nu prea auzim multe despre acest subiect, motiv pentru care l-am ascultat cu atentie pe Vlad, care ne-a povestit cateva din secretele acestui mod de a cultiva via: dincolo de faptul ca nu se folosesc pentru stropire substante chimice, indiferent de nevoi, un element de care se tine cont este reprezentat de modul in care vita de vie primeste nutrientii necesari. De exemplu, pentru a spori nivelul de azot din sol, se seamana intre randurile de vie anumite specii de plante si, dupa ce acestea ajung la o anumita varsta, sunt arate si inglobate in sol, pentru a creste gradul de absorbtie a azotului din aer. Este o adevarata stiinta si in ceea ce priveste periaoda de taiare sau cea de culegere.

Revenind la degustarea noastra, va spun ca am avut cinci combinatii de testat:

Vinuri Ecologice in Romania
-  Sauvignon Blanc cu Camembert Ile de France
- Chardonnay cu Havarti Arla
- Roze din Merlot si Feteasca Neagra cu Emmentaler Delaco
- Syrah cu Gouda Delaco D’Exceptie si peper mozaic
- Cuvee Experience (Feteasca Neagra + Merlot + Syrah) cu Grana Padano Delaco D’Exceptie.

Grana Padano si Cuvee Experience Domeniul Bogdan
Fiecare a avut farmecul sau si fiecare a avut fanii sai declarati. Eu m-am decis cu greu sa aleg de data aceasta Cuvee Experience (Feteasca Neagra + Merlot + Syrah) cu Grana Padano Delaco D’Exceptie.
 Cuvee Experience este un cupaj obtinut din cele trei tipuri de vin obtinute separat si apoi cupajate.
Grada Padano este o cunoscuta a noastra, fiind o branza cu o aroma puternica ce se imbina foarte bine cu un vin rosu bun... si sec :)

Vinul este Experienta, branza este Intensitate, iar combinatia intre ele Fantezie

vineri, 2 august 2019

Vinul este o experienta personala - Crama Histria

Seara magica de joi, intr-o vara atipica!

Iata ca a revenit cu un nou articol si o noua editie a Branzeturilor cum se… cuVin, eveniment de care imi era tare dor si la care am reusit cu greu sa ajung, dar nu regret nici un moment efortul depus! 😊
Evenimentul este organizat, ca de fiecare data, de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro si afost gazduit de o superba locatie din centrul Craiovei – Restaurant Casa Zamfirescu 

Partenerul acestei editii a fost Crama Histria, de la malul marii! Cu vinurile lor minunate ne-am întâlnit si acum doi ani, cand acelasi Paul Fulea – cofondator, oenolog si…. alte cateva roluri asumate cu incredere, curaj si mai ales cu rezultate – a venit la Craiova si ne-a facut cunostinta cu Ammos!
De data aceasta ne-a introdus o noua gama – Nikolaos! Ce sa va spun?! Un vin rose atat de bun nu am mai baut de ceva vreme…. Nikolaos Rose este un vin tare, cu 14.5% alcool, deci nu te joci cu el deloc! Merge baut rece, precum orice vin Rose, iar temperatura joasa ii scoate in evidenta toate farmecele! Vinul Nikolaos Rose este fermentat cu drojdie din flora spontana, fiind o incercare reusita de a evidentia caracteristicile deosebite ale terroir-ului dobrogean. Cu un aspect limpede stralucitor, de un roz cu nuante de mandarine coapte, vinul se remarca prin arome fructate usor condimentate de note florale. Este un vin robust, cu taninuri ferme, un rose versatil, cu aciditate relativ mica, insa cu un gust remanent lung si savuros.

Am reintalnit si Ammos Rose, un vin fructat, ideal pentru vremea de afara, pentru vara, soare, plaja, sezlog sau o seara de rasfat cu prietenii la o terasa.

Ca sa va faceti o idee despre rasfatul complet, va las mai jos împerecherile facute de catre Daniel Botea si Alin Sintimbrean:
1. Nikolaos Alb - Sauvignon Blanc + Mozzarella Delaco
2. Ammos Alb - Riesling & Sauvignon Blanc  + Brie Ile de France
3. Nikolaos Rose - Merlot Rose + Delaco Branza pentru gratar
4. Ammos Rose - Cabernet Sauvignon & Merlot Rose  + Havarti Delaco D'Exceptie
5. Ammos Rosu - Cabernet Sauvignon & Merlot + Grana Padano Delaco D'Exceptie

Branzeturile folosite in asociere a fost oferite cu generozitate – ca de fiecare data – de catre Delaco – Fan Brânză. Delaco este unul din cei mai mari jucatori de pe piata de branzeturi din Romania, parte integranta a grupului francez Savencia, unul dintre cei mai mari producatori de pe piata de lactate la nivel mondial.

Importator exclusiv al unor branduri renumite precum Bergader, Castello, Ile de France, Zott, Arla, Joya sau Milkana, Delaco ofera un portofoliu de produse foarte vast clientilor de pe piata din Romania.

Produsele sub brandul Delaco sunt atent selectionate si produse dupa rigori stricte pentru a oferi cea mai inalta calitate.

A fost prima mea intalnire cu Delaco Branza pentru gratar. Aceasta este o branza Halloumi (din care am mai amncat), insa cea de la Delaco este foarte, foarte buna! Cum eu sunt ovo-lacto-vegetariana, ma cam saturasem de legume la gratar. Iata ca aceasta branza este speciala pentru a fi pusa pe gratar, si este o excelenta alternativa la traditionalele preparate la gratar.

Este o branza semi-moale, murata, din lapte de vaca, cu un gust sarat si o textura cremoasa, gumoasa, ferma si elastica in acelasi timp. Punctul de topire la Halloumi este mai mare decat la branzeturile obisnuite, astfel incat pusa pe gratar nu se scurge printre elementele gratarului, ci se rumeneste cu dungile specifice produselor pentru gratar.

Se mananca prajita pe gratar sau in ulei impreuna cu legume sau salate. Cipriotii o prefera alaturi de pepene in verile calduroase sau in combinatie cu carne afumata de porc sau cu carnati de miel (halloumi & lountza).

Seara a fost vesela, colorata, presarata cu povestirile pline de personalitate ale lui Paul – despre vinurile sale, si ale lui Daniel – despre toate celelalte.

Probabil ati dedus deja care a fost combinatia favorita: Nikolaos Rose - Merlot Rose + Delaco Branza pentru gratar

Despre vin pot spune ca este Miraj, despre branza – Noutate, impreuna: Incantare!






vineri, 5 aprilie 2019

Placido Domingo Jr & Friends la Craiova pe 20 Aprilie


Salutare!


De data aceasta va surprind cu o invitatie si cu un eveniment nou, o premiera absoluta in Romania: Concertul Placido Domingo Jr. & Friends, concert ce va avea loc in Craiova, la Sala Polivalenta, pe data de 20 aprilie 2019.
 
Concertul de la Craiova este primul pe care Placido Domingo Jr. il sustine in Romania,fiind acompaniat de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” Craiova, condusa de dirijorul Marius Hristescu. Intre stilurile muzicale vom regasi swing, jazz si fireste muzica clasica.

Concertul va fi completat de o serie de invitati speciali:

  • Laura Bretan, favorita publicului pentru Eurovision,
  • soprana Irina Polivanova,
  • tenorul Alin Stoica, care a participat alături de Trooper la Eurovision,
  • cantarețul Valentin Boghean.
Placido Domingo Jr, este fiul cunoscutului tenor, si s-a facut cunoscut mai mult in calitate de producator muzical si compozitor. A scris piese pentru Michael Bolton, Riccardo Cocciante, Vanessa Williams, Sarah Brightman, Leona Mitchell, Diana Ross, Alejandro Fernández sau Tony Bennett. Bineinteles si pentru Jose Carreras, Luciano Pavarotti si tatal sau, Placido Domingo.

 Biletele se gasesc online pe Eventim sau la Agenţia de bilete din Calea Unirii Nr. 16, de luni pana vineri, intre orele 10:00 – 18:00, telefon 0251 414 698.

Pret bilet: 100 lei in zona VIP si 50 lei in tribune.

vineri, 22 martie 2019

Un Rose pentru o prmavara colorata - Crama Recas la Craiova


Crama Recas - Sortimente de vin
Momentul acela in care se aduna la un loc trei ingrediente magice (pentru mine) a sosit si la mijloc de martie. Vinul bun, branzeturile aromate si prietenii veseli s-au reunit de data aceasta intr-un loc special pentru mine, loc in care am petrecut seri de neuitat si am savurat mancaruri "cool":)

O noua editie a Branzeturilor cum se ...cuVin a avut asadar loc in centrul Craiovei, la restaurantul cu specific texan-mexican Fajitas Tex-Mex, evenimentul fiind organizat - ca de fiecare data - de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro. Daca branzeturile au fost oferite - ca de obicei - de cei de la Delaco (carora le multumim!), vinul a venit de la o crama foarte cunoscuta, dar pe care nu am apucat pana acum sa o avem invitata in cadrul evenimentelor noastre: Cramele Recas din Banat. Reprezentatul cramei - Nicholas - ne-a povestit despre istoria locului, despre frumusetea viei si mai ales despre numarul mare de sortimente de vinuri pe care le produc si despre care nu stiam ca sunt produse acolo, de ingrijirea viei si de producerea vinului se ocupa nu mai putin de 3 oenologi.

Vinurile degustate au fost in numar de trei si am avut bucuria sa o reascultam pe Lenuta Neagoe, cea care ne-a povestit despre prunele, trandafirul sau fragutele pe care le simtim in pahare si in nas dupa ce gustam vinurile Recas. Tot de la ea am aflat ca aciditatea unui vin este data in mod natural de gradul de coacere a strugurilor - strugurii foarte copti au o aciditate mai mica, cei mai putin copti dau o aciditate mai mare - secretul sta in alegerea momentului perfect pentru culegere.

Am degustat 3 vinuri spuneam, asociate in urmatorul mod:

Regno Sauvignon Blanc + Brie si eventual crackers,
Regno Roze (Pinot Noir) + Maasdam Delaco D'Exceptie, 
Regno Negru de Dragasani + Gouda Delaco D'Exceptie si piper mozaic


Intre toate, preferatul meu a fost Regno Roze, un vin rose obtinut din Merlot. Colectia Regno Recas a fost creata special pentru a aniversa 25 de ani de la infiintarea Cramelor Recas si contine un numar de 8 etichete. Cu o alcoolemie de 12.5, acest vin este ideal pentru a fi servit rece, simplu, sau in asociere cu preparate precum salate cu peste, bucatarie asiatica, carne slaba de curcan sau pui ori chiar desert. 
 

Noi l-am asociat cu o branza olandeza asemenatoare cunoscutului Emmentaler. Maasdam Delaco D'Exceptie - caci despre ea vorbim - este o branza tare, dulceaga, din lapte de vaca, cu o aroma fructata, spre nuca.


Furnizorul de brânzeturi este Delaco – Fan Brânză. Delaco este unul din cei mai mari jucatori de pe piata de branzeturi din Romania, parte integranta a grupului francez Savencia, unul dintre cei mai mari producatori de pe piata de lactate la nivel mondial.

Regno Rosé (Pinot Noir) poate fi Culoare
Maasdam Delaco D'Exceptie duce spre Caldura 
Regno Rosé (Pinot Noir) + Maasdam Delaco D'Exceptie este Primavara

luni, 10 septembrie 2018

Craiova Jazz Festival ne incanta si de data aceasta la mijloc de semptembie



Craiova Jazz Festival revine pe scana Filarmonicii Oltenia cu cea de-a doua editie, ce se va desfasura in perioada 12-15 septembrie 2018. Evenimentul, internaţional încă de la prima ediţie, este organizat de Filarmonica „Oltenia” Craiova, cu sprijinul Primăriei Craiova şi Consiliului Local

In cele 4 seri de festival cei indragistiti de Jazz vor putea asculta selectii aparte, apartinad unor nume internationale sonore

Prima seara este dedicata lui Nello Salza, interpret pe coloane sonore semnate de celebrul compozitor Ennio Morricon.

Gianluca Littera&Double Breath Quartet va colora cea de-a doua seara, pentru ca Flavio Boltro BBB Trio sa ne incante in seara de vineri cu un jazz-rock-electronic de execeptie.

Sambata seara, ultima seara a festivalului, este rezervata pentru Walter Attanasi&Friends, ce vor fi acompaniaţi de Orchestra Simfonică şi Corala Academică ale Filarmonicii "Oltenia" Craiova.

Puteti cumpara deja biletele de la agenţia Filarmonicii (program luni-vineri, orele 10:00-18:00), Calea Unirii nr.16, telefon 0251 412 334.

Preţul biletului este unic: 30 lei/concert.

joi, 6 septembrie 2018

Liliac nu este poveste - este un vin de poveste si povestit!


Ce vinuri am mai descoperit?


Vinuri albe Crama Liliac


Va povestesc imediat, caci nu a trecut mult timp de cand am participat la o noua editie a Branzeturilor cum se cuVin organizata ca de obicei de Asociatia Blogerilor Olteni (prin Daniel Botea) si DictionarCulinar.ro.

Locatia a fost una pe masura atmosferei si a bogatiei de vinuri: Hotel Boutique si Restaurant 5 Continents din centrul Craiovei, despre care v-am mai povestit si caruia va invit sa ii treceti pragul pentru a savura unul dintre preparatele culinare si pentru a va bucura de aerul acela boem de casa de final de secol 19.

Revenind la vinuri si branzeturi - ca doar de asta ne-am adunat - am avut bucuria de a incerca sortimente noi de vin, dar si de branza. Am avut spre degustat 9 combinatii si, trebuie sa ma credeti pe cuvant, decizia de a spune care este cea mai reusita a fost deosebit de dificila.

Daca branzeturile au fost oferite de cei de la Delaco - carora le multumim ca de fiecare data pentru implicare si promptitudine - vinurile au fost oferite de cei de la Crama Liliac.

Seara a inceput cu un Sparkling - Sparkling by Liliac - un vin cu bule (cum imi place mie sa ii spun), care mi-a incantat papilele si nasul din primul moment si care m-a ajutat sa ma destind dupa o zi plina.

Au urmat 3 vinuri albe, un rose - sensational  si doua vinuri rosii - o Feteasca neagra memorabila si un Pinot Noir de exceptie.

Seara s-a incheiat cumva atipic. Am savurat un Ice Wine - un vin alb ce trebuie servit la o temperatura joasa, foarte joasa. Ideea este ca acest vin se produce doar in cantitate foarte mica, pentru ca producerea lui necesita conditii meteo deosebite, precum atingerea si mentinerea unei temperaturi de -4 grade timp de aproximativ 15 zile, iar strugurii sunt zdrobiti inghetati. Este posibil sa nu fi retinut corect toate informatiile, dar trebuie sa imi acordati circumstante atenuante pentru ca eram deja la al saptelea vin degustat :)

Vinul preferat - Ice Wine Liliac
Vinul preferat - Ice Wine Liliac
Finalul a fost neasteptat: am gustat si chiar mi-a placut un vin dulce... foarte dulce! Dar surprinzator de bun si de fresh. Nectar of Transylvania 2016 se numeste acest sortiment si este produs din Muscat Ottonel. EU nu beau vinuri dulci niciodata, le prefer pe cele seci... sau demiseci. Am incercat anul trecut cred un alt vin dulce din aceeasi categorie - adica vinuri ce au concentratie foarte mare de zahar - si nu am putut sa beau mai mult de o inghititura - vinul era foarte dulce si usor gretos. Acest vin insa m-a surprins total si pot spune ca am gustat mai mult din curiozitate si din faptul ca unul dintre cei doi reprezentanti ai cramei m-a asigurat de faptul ca imi va placea. Si asa a fost.

Pana la urma, desi am savurat atatea sortimente, gandul mi-a ramas la vreo 3-4 :). Spumantul de la inceputul serii a binevoit sa ajunga la mine drept premiu la concursul obisnuit al serii, asa ca acum am decis sa votez un alt vin - de fapt o alta combinatie, si anume Transylvanian Ice Wine 2016 – Liliac & Kracher si Grana Padano Delaco D’Exceptie.

Din partea Cramei am avut cum spuneam 2 invitati: Miron Radic, CEO Crama Liliac, si somelierul Florentin Picu. Crama Liliac are o poveste usor atipica: ei au adus struguri rosii intr-o zona in care se producea in mod traditional vin alb din cauza climatului mai rece.

Desi podgoria se numeste Lechința iar localitatea Batos, crama si-a ales denumirea de Liliac. Originea numelui este legata de istoria Transilvaniei - Dracula, strigoi - si de aici gandul a pornit spre liliacul mancator sau bautor de sange :). Totul se leaga foarte frumos si armonios si imi este draga aceasta alegere ce pare atat de evidenta dar la care uite cat de putini s-au gandit! Iar pentru asta ii felicit pe cei de la crama pentru idee si creativitate. Ca sa nu mai spun ca si etichetele sunt pe masura!

Pentru vin am un singur cuvant: Superstar, pentru branza - Intensitate, iar pentru combinatie Spectacol !







marți, 14 august 2018

Spumante.... Frizante.... Degusta(n)te !



M-am gandit ca ar fi momentul sa va mai povestesc cate ceva despre vinuri, mai ales a a trecut ceva timp de cand nu am mai spus nimic despre asta.
 
Am ales sa va vorbesc acum despre doua vinuri spumante, pe care le-am incercat pentru prima data la ultima degustare. Aceste minunatii au fost aduse de doi prieteni ai evenimentelor noastre, oameni care participa adesea la acestea si completeaza de multe ori tabloul cu povesti despre vinuri, vie si arome.

Prosecco a fost primul spumant, oferit de Anya’s Delicatese. Primul partener din tara al Maestrului cafegiu Florescu/Delicatese Florescu-Bucuresti, acest magazin aflat in spatele Judecatoriei (in centrul Craiovei) ofera pe langa vinuri si cafea, dulciuri si .... delicatese de tot felul. Merita o vizita cand sunteti in zona 😊

Prosecco ese un vin de origine italiana, denumirea venind de la localitatea cu acelasi nume. Acest vin este un frizzante, adica are o efervescenta moderata. Obligatoriu servit rece, acest spumant poate fi servit intrega zi, chiar si la micul dejun. (i-auzi!)

Vinuri Craiova, prin reprezentantul sau Liviu Dorel Ionescu, ne-a oferit spre degustare si incantare Lambrusco. Daca Prosecco bausem de mai multe ori (diversi producatori), Lambrusco a fost la prima incercare.

Spumant rosé, acest vin are o culoare intensa si o efervescenta mai mare decat un frizzante. Denumirea acestui vin vine chiar de la soiul de struguri, cu o istorie indelungata, de pe vremea romanilor si etruscilor.

Aceste doua spumante sunt ideale pentru vara si toamna, dar merg de minune in orice anotimp pentru ca sunt usoare desi au ceva grade. Preferatul meu cred ca fost Lambrusco, un fel de dragoste la prima vedere 😊. Ca de obicei, eu va recomand sa le incercati pe amandoua si sa decideti dupa cum va dicteaza papilele gustative si inimioara.

Vreau sa amintesc faptul ca aceste evenimente sunt organizate de AsBO si DictionarCulinar.ro, sub obladuirea atenta a lui Daniel Botea, care mereu este sufletul si flacara vie a serii. Multumim Daniel!
Tot acum trebuie sa multumesc si gazdelor acestei degustari, si anume Five Continents – hotel si restaurant high class din centrul Craiovei.





vineri, 6 iulie 2018

Branzeturi cum se cuVin de vara



Pelerin - gama de vinuri Domeniul Dragasi 

Seara blanda si calda de inceput de iulie se lasa peste oras si peste noi, ducandu-ne cu gandul la marea cea mare si la noptile de poveste de altădată, cand timpul zbura parca mai incet, oprindu-se la povesti cu noi, copiii lui. Anii trec insa si bucuriilor de atunci li se adauga altele noi...

Un pahar de vin bun este unul dintre acele lucruri care iti pot aduce relaxarea si linistea de atunci, mai ales atunci cand este baut alaturi de cei care te lasa sa fi tu insuti, liber si deschis.

Daniel Botea

Iata de ce atunci cand Daniel Botea de la Asociatia Bloggerilor Olteni m-a invitat la o noua editie Branzeturi cum se cuVIn nu am putut refuza. Am ajuns cu ceva intarziere, insa locul imi era rezervat, ca de obicei 😊

Am avut spre degustare 4 vinuri oferite de cei de la Domeniul Dragasi. Crama se afla langa Dragasani si acum ceva timp am avut placerea de a vizita locatia lor. Acum acolo se organizeaza si vizite in crama, degustare profesionala de vinuri, asocieri culinare si plimbari prin vie. Mai mult decat atat, doritorii pot ramane peste noapte pentru a dormi in mijlocul viilor si in mirosul naturii.
Asa cum v-am obisnuit deja, vinurile au fost asociate cu branzeturi oferite de cei de la Delaco, care au ales de data aceasta sa ne poarte prin patru tari diferite Franta, Danemarca, Olanda si Marea Britanie. Vinurile au fost povestite de Mihai Voinea, administratorul Domeniului Dragasi, dar si de Narcis Neagoe.
Combinatia castigatoare

Cele 4 asocieri au fost:
Sauvignon Blanc 2016 Petit Fume – Camembert Ile de France
Petit Cuvee Blanc 2017 – Havarti Delaco D’Exceptie
Rose 2016 – Gouda Delaco D’Exceptie
Cabernet Franc 2015 – Irish Cheddar Delaco D’Exceptie

Dintre toate preferatul meu a fost de data aceasta Petit Cuvee Blanc 2017, un cupaj de Sauvignon Blanc si Pinot Gris, realizat intr-un numar limitat de sticle, adica doar 1800. Alin Santimbrean i-a asociat branza Havarti, un sortiment ce face parte din gama premium Delaco D’Exceptie. Este o branza de origine daneza obtinuta din lapte de vaca, aromata si cremoasa, cu un gust untos, dulceag si usor acid in acelasi timp. Numele sau provine din regiunea Havarthigaard in Øverød, unde este amintita inca din anul anul 1852.

Seara a fost una linistita si calda, asa cum ne-au obisnuit deja cei de la Casa Ghincea, gazdele noastre primitoare.

Vinul = Surpriza
Branza = Calatorie
Asocierea = Vacanta
Crama Dragasi - o seara de poveste

luni, 25 iunie 2018

Vin si istorie in centrul Craiovei


Iata ca a venit o noua degustare, de data aceasta de la mai vechii si dragii nostri prieteni de la Crama Avincis. Cu ei am impartit deja cateva evenimente si ne-au primit chiar si in vizita la ei, la Vila Dobrusa din Dragasani.




De data aceasta au venit ei la noi, la Craiova, si noi i-am primit intr-o locatie de vis. Auzisem de acest loc – Hotel Boutique Five Continents – insa nu avusesem pana acum bucuria si placerea de a intra. Acum am profitat din plin de ocazie si am vizitat toata cladirea, atat partea de restaurant, cat si partea amenajata drept hotel, pe doua nivele. Cladirea este foarte veche si a trecut prin multe intamplari, inclusiv prin confiscarea de catre comunisti si nationalizarea ei. Acum cativa ani ea a fost retrocedata fostilor proprietari, iar dupa mai bine 2 ani de renovari si restaurari, fosta casa boiereasca din centrul Craiovei a revenit la gloria de odinioara.

Revenind la vinuri si branzeturi caci, nu-i asa, evenimentul se numeste Branzeturi cum se cuVin, va pot spune ca am avut 4 soiuri de vin de degustat si savurat, plus 2 surprize oferite de alti prieteni ai evenimentelor noastre. Seara a fost cam asa:

- Cramposie Selectionata Avincis  – Brie – Ile de France
- Feteasca Regala 2016 – Havarti Delaco D’Exceptie
- Rose Avincis – Emmentaler Delaco
- Merlot + Cabernet Sauvignon 2015 Avincis – Grana Padano Delaco D’Exceptie

Toate vinurile luate separat sunt excelente, branzeturile mai mult decat potrivite mai ales acum, in sezonul legumelor proaspete, insa impreuna au mers de minune. Vinurile au fost povestite de Lenuta si Narcis Neagoe, iar din partea cramei Avincis ne-a vorbit putin Romica Dumitru.

Preferatul meu de data aceasta cred ca a fost primul cuplu, format din Cramposie Selectionata Avincis  si Brie – Ile de France. Cramposie Selectionata este un soi obtinut la Dragasani. Numele sau deriva din faptul ca ea a fost modificata pentru a putea poleniza fara ajutorul unui alt soi de vie, deoarece initial era plantata alaturi de Iordan si Braghina. Strugurii au boabe rare, motiv pentru care nici productia de vin nu este mare. Cu toate acestea cei de la Avincis produc acest vin pentru ca este unul cu o aroma aparte, foarte apreciat de cunoscatori si nu numai.

Vinul a mers de minune cu Brie de la Delaco, o branza fina cu mucegai nobil discret si un gust aparte, care reuseste sa te scoata din obisnuitul unei branze si sa te poarte in lumi inspirate din farmecul francez.

Despre Vin - Traditie
Despre branza - Franta
Despre pereche - Pietenie

Evenimentul a fost organizat, ca de obicei, de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.

miercuri, 30 mai 2018

O noua degustare - Vinurile Pogany



Editia cu numarul 22 a Branzeturilor cum se... cuVin a avut loc tot la Craft, in centrul Craiovei, la etaj, loc de unde poti privi un apus de soare minunat deasupra orasului...

De data aceasta Dobra Wine ne-a oferit vinurile Pogany. Desi numele va duce cu gandul la opera lui Brancusi, in realitate denumirea provine dintr-un termen arhaic ce inseamna „pagan”. Originara din zona Zalau Satu Mare, crama duce mai departe o traditie foarte veche, ce aminteste de celtii ce locuiau odinioara in zona, celti considerati de locuitorii zonei ca fiind pagani. Iata deci de unde si denumirea atat de frumoasa si de plina de intelesuri a acestor minunate vinuri.

De la Dobra Wine reprezentantul si povestitorul a fost Ovidiu Frincu completat de Lenuta si Narcis Neagoe

Am avut, ca de obicei, si sustinerea celor de la Delaco, ce ne-au oferit branzeturile lor perfecte pentru sezon... Eu, care mananc multe lactate, pot spune ca sunt super fericita ca am din ce in ce mai multe sortimente de cascavaluri si branzeturi din care sa aleg si pe care sa le testez.


Am avut spre degustare 6 vinuri, fiecare cu o nota unica si cu personalitate. Si sa nu mai spun ca fiecare sortiment de vin are o eticheta personalizata, foarte frumos desenata:


Intre toate preferatul meu a fost reprezentat de Sauvignon Blanc demisec servit alaturi de Mozzarella Delaco. Vinul alb este ideal pentru vara, iar acest Sauvignon respecta acea nota de prospetime pe care o cautam cu totii intr-o seara relaxata alaturi de prieteni.

Despre Vin pot spune ca este Prospetime, despre Branza – Finete, iar combinatia este Varatica!

Evenimentul a fost organizat, ca de obicei, de Asociația Bloggerilor Olteni și DicționarCulinar.ro.