miercuri, 30 martie 2022

Inapoi la Rădăcini, sau cum se intind rădăcinile spre acasa

A reînceput seria de evenimente la Craiova, mica mea a mai crescut, asa ca acum am scuza perfecta sa mai ies și eu din casa și sa revăd vechi prieteni, de care pandemia (și bebe) m-a ținut departe.
Am început în forță, cu 3 avenimente în 1, și anume: vizita ghidata în locație, degustare de vinuri și party aniversar. Sa va povestesc pe rand.
Pentru aceasta revedere am fost găzduiți de Casa Romanescu, cunoscuta în Craiova sub numele de Casa Universitarilor. Acesta este o locație foarte frumoasa, o casa plina de istorie și cu elemente arhitectonice foarte bine păstrate, precum tavanele casetate, sobele, scările, oglinzile. Casa în sine este foarte mare, și dispune și de o gradina impresionanta, ambele fiind foarte potrivite pentru evenimente private mai mari sau mai mici.
 Cei de acolo au avut amabilitatea sa ne lase sa facem și un tur ghidat cu Dana Ilie, un ghid local foarte priceput și răbdător. Ea face de mulți ani tururi ghidate in Craiova și se ocupa și de pagina de Facebook și site-ul Monumente Oltenia. Este foarte misto sa te plimbi printr-o astfel de clădire și sa ai un ghid care sa iti explice ce vezi. Va invit sa încercați!
Pentru degustare am avut vinuri din Republica Moldova, de la Crama Rădăcini. Am sărbătorit și ziua Basarabiei, asa ca a fost o îmbinare fericita de motive de bucurie și voie buna! 
Cei doi reprezentanți ne-au oferit 5 sortimente de vin, și anume 
• Spumant Brut Blanc de Cabernet,
• Ampre Viorica - vin alb sec,
• Fiori Feteasca Neagra + Syrah,
• Rara Neagra + Saperavi
• Spumant roze dulce Vero di moscato
Am descoperit acum ca dincolo de Prut exista un soi de struguri ce nu se găsește pe la noi, și anume Viorica, un strugure alb. Acest soi a fost obținut local, prin împerecherea unui soi italian cu unul franțuzesc. Rezultatul este unul foarte bun, care, zic eu, merita promovat și în tara noastră. Se pare ca cei de la Crama Rădăcini sunt printre primii, poate chiar singurii care au adus acest vin, Viorica, pe meleagurile noastre. 

Desi fiecare vin a avut savoarea sa, eu m-am lăsat fermecata mai mult de ultimele doua soiuri. Rara Neagra + Saperavi este un cupaj rosu, sec, însă atat cât trebuie pentru a putea fi băut fără a-l asocia neapărat cu o mâncare. Aceste vinuri sunt preferatele mele. Spumantul roze este dulce, iar eu nu beau vinuri dulci, însă acesta a mers excelent cu o felie de tort aniversar. Nu se simte dulceata excesiv, caci este foarte bine echilibrat.
La finalul degustării gașca a rămas la o seara dansanta, însă eu a trebuit sa ma retrag în glorie, spre bebelina matzaita. 
Va las cateva poze din Casa Universitarilor Craiova, poate ii faceți o vizita

vineri, 25 martie 2022

3 Metode de a-ți schimba starea și energia: mișcare, muzica și aromaterapie

Anul acesta este despre schimbări. De fapt, asa au fost si ultimii 2 ani, plini de transformări și de creștere pe toate planurile. Anul acesta vom trece la alta etapa din viata, eu voi reveni la munca după concediul de creștere a bebelinei, al meu schimba jobul, copilul poate va merge la creșă sau va sta acasă, dar mai mult fu bunicii și mai puțin cu noi, părinții. Pe lângă aceste schimbări destul de stresante legate de acomodarea tuturor si a fiecăruia în parte, eu am și alte planuri și proiecte, pe care vreau sa le pornesc si sa fie up and running pana în iunie.
Pentru a mă putea organiza am însă nevoie de timp, răbdare și inspirație. Timp nu prea am, nici foarte multa răbdare, însă ceva inspirație am, iar când nu am reușesc sa intru în stare cu ajutorul unor mici trucuri. Primul este muzica! Mereu ascult muzica atunci când pot, iar fetita mea este mare melomana. Ii pun și ei muzica pe care o ascult eu de regula, fie ea mai ușoară ori clasica, dar ii pun, fireste, și muzica speciala pentru copii. Am observat ca aceasta are un efect de inveselire și asupra mea, asa ca am învățat sa o ascult chiar dacă uneori nu am chef IAR de Cici sau Cocomelon.
Pe locul doi se afla plimbările in aer liber sau lucratul în gradina, printre flori și gâze. Ador sa stau în curte, sa plantez flori, sa a grija de ele și sa simt vantul în par!
Atunci când vremea nu permite sa stau afara, recurg la secretul mei numărul 3: uleiurile parfumate si bețișoarele, deci aromaterapie!

Aromaterapia este o plăcere veche, la care apelez în special în perioada rece. Atunci pun câteva picături de ulei aromat în difuzor si umplu casa de... o anumită stare! Pentru ca asta fac mirosurile: ma poarta într-o anumita stare, îmi da o direcție si imi schimba energia foarte ușor. Când este cald afara ador sa fac un truc: aerisesc bine casa, picur ulei aromat în difuzor, aprind lumanarica și întru la duș sau plec afara/de acasa. Când ies din duș sau intru în casa ma lovește acel miros special și îmi da o senzație divina. Atunci devine casa mea ACASA. Am învățat acest truc de la cineva și, după prima experiență, am transformat acest lucru intr-un obicei care ma relaxează si ma inspira de fiecare data. 
După nașterea fetitei am rărit destul de mult acest obicei pentru ca mirosurile puternice nu sunt recomandate pentru bebeluși, dar acum, pe măsură ce a Mao crescut, am început sa reiau vechile placeri. Nu va imaginati ca mirosul era înainte prea puternic, dar am zis sa nu risc nimic. Acum 2-3 picaturi sunt suficiente pentru a schimba aerul și a crea ambianta dorită.
Am descoperit la Aroma Land sticluțe de ulei care poarta nume simbolice, precum Inspirație, Pasiune, Optimism. Ai așadar de unde alege ceea ce ți se potrivește intr-un anumit moment. Eu zic sa le încercați pe toate și sa va opriți la cele care se potrivesc cu personalitatea și stilul vostru. Caci fiecare este unic, nu-i asa?!
Cei de la Aroma Land au creat o colecție speciala pentru primavara-vara, Aroma Land Momente de sinergii uleiuri parfumate. Inspirate din natură şi de trăiri pozitive, vor crea în casa ta o atmosferă relaxantă care să-ţi îmbunătăţească starea de spirit.
Cele 6 parfumuri unice din Colectia Momente care îţi vor încânta simţurile sunt:
• PASIUNE - Sinergia orhideei şi santaului pentru momentele în care vrei să te înconjori de iubire.
• DORINŢĂ - Sinergie trandafir şi mosc pentru momentele în care îţi aşterni visurile în univers.
• INSPIRAŢIE - Sinergia aloe vera şi vanilie care te îmbie cu delicateţe spre visare şi creativitate.
• OPTIMISM - Sinergia lavandă şi salvie pentru momentele în care vrei să te înconjori de energie pozitivă.
• VITALITATE - Sinergia violetelor şi a fructelor de pădure care îţi oferă doza de energie necesară pentru a excela
• CLARITATE - Sinergia bergamotei, gardeniei şi mentei care te ajută să-ţi pui ordine în gânduri şi să te reîntorci la tine.

Eu am ales Inspirație și Dorința, nu ma pot decide intre cele doua. Inspirația ma relaxează, iar Dorința are acea nota de mosc ce ma imbraca parca și îmi da o stare wow. 
Aroma Dorinţă aduce împreună spiritul oriental din aroma de mosc cu delicateţea parfumului de trandafir. Astfel, parfumul rezultat nu numai că îţi va transforma energia casei, dar te va ajuta să descoperi starea de care ai nevoie pentru a visa şi a crede în dorinţele tale.
Iată, așadar, cum, prin aromaterapie, reușesc sa me deconectez de la tot ce ma stresează și ma încarcă și reușesc sa intru în starea necesara pentru a-mi vedea de treburi și de planuri. Nu e ușor, însă aceste mici trucuri ma ajuta sa ies din rutina și sa îmi înfrumusețez fiecare zi. Acum, de multe ori, când simt un anumit miros îl asociez instantaneu cu o anumita persoana ori cu anumite momente foarte specifice din viata mea. Este un alt mijloc de a crea și păstra amintirile mereu vii.
Vouă ce parfumuri din Colecția Momente va place sau care va atrage cel mai mult?

marți, 8 martie 2022

Bijuteriile din argint nu se demodează niciodata

În aceasta perioada a anului în familia noastră este mare sărbătoare, caci avem mulți sărbătoriți si, de la an la an, se adaugă noi sufletele pe lista, toate grăbindu-se sa apară pe lume in aceasi perioada cu părinții lor. Iată așadar ca, pe lângă petrecerile aferente, pe care le asteptam cu drag, ne așteaptă și zile întregi de cautat cadouri potrivite. Ador sa fac cadouri și implicit sa le caut, însă pandemia și nu numai mi-a limitat mult timpul dedicat plimbărilor prin magazine, astfel ca am trecut în online de ceva timp și navigatul printre rafturi și vitrine a fost inlocuit de navigatul pe site-uri și magazine online. 
Atunci când vine vorba de cadouri pentru femei, indiferent de vârstă, experienta m-a învățat ca nu pot da greș cu unul dintre următoarele lucruri: bijuterii, genți sau portofele, produse de îngrijire a feței, cărți sau accesorii. La parfumuri nu prea ma bag, decât dacă știu sigur ce își dorește persoana în cauza. La fel la haine.
Iată așadar de ce m-am orientat și anul acesta spre bijuterii, în special bijuterii argint. Caut mereu sa cumpăr bijuterii cât mai finute, lucrate impecabil, care sa fie ușor de purtat și sa ofere distincție, chiar dacă nu sunt foarte elegante. Pentru ca aleg stilul în funcție de destinatara, și nu invers. Dar calitatea și finisajul trebuie sa fie mereu la cele mai înalte standarde. 
Asa am descoperit un producător romanesc de bijuterii, o afacere de familie care se ocupa de astfel de minunății. Știți ca prefer sa cumpar local pe cât posibil si chiar sa promovez ceea ce merita. Iată de ce va scriu astazi și va arat ce am luat (pentru mine momentan) de la Vendajewelry. 
Am ales o pereche de cercei argint cu surub, micuți, pe care sa ii pot purta oriunde și oricând. Sunt foarte finuți și atent lucrați. Eu prefer acest tip de cercei pentru ca urechilor mele nu li se potrivesc cerceii mari sau groși.
Pe viitor am in plan sa cumpăr și alte minunății de aici, în special o bratara pentru charmuri pentru mine, iar pentru cadouri niște charmuri din argint foarte frumoase. Acestea se folosesc pe brățări tip Pandora, și mi se par geniale pentru ca poți mereu sa adaugi noi charmuri și sa o modifici constant. Ca sa nu mai spun ca poți sa primești cadou astfel de mici bijuterii și sa iti diversifici bratara și în funcție de anotimp. 

joi, 3 martie 2022

Joia facem pizza și pentru copii

La mine in casa sunt trei feluri de mâncăciosi: mâncăciosul cel Mare (a se citi soțul) care mănâncă cam de toate, mancacoisul sucit (adică eu) care mănâncă fără carne, putin, rar și pe toane, și Mancaciosul cel Mic (a se citi bebelina) care momentan mănâncă fără sare, prăjeli, nebunii, și oricum destul de mofturoasa. Cu alte cuvinte, eu trebuie sa gatesc de multe ori câte trei feluri de mâncare, cate unul pentru fiecare mofturos în parte. Va imaginati ca nu este deloc ușor și mai ales plăcut sa găsești timp, chef și mai ales inspirație sa faci aproape zilnic câte 3 feluri de mâncare, ca să nu spun 4-5, ca nu mancam seara ce mancam la pranz. Cu noi, cei mari, e mai ușor pentru ca mancam și de 2-3 ori dintr-o mâncare, însă la cea mica situația este alta și de regula trebuie sa ii fac la 2 zile maxim câte 2 feluri, plus ceva pentru gustări. Asta în zilele bune, în care mănâncă ce ii dau.... ca are și zile când mănâncă paine cu unt in loc de ciorbita proaspătă...
Înțelegeți acum de ce sunt mereu în căutare de idei de mâncăruri bune, pe care eventual sa le putem manca toți și sa satisfacă toate gusturile și preferințele. 
Pe lângă paste (cele cu sos de smantana și ciuperci sunt în top), un alt fel de mâncare super apreciat a devenit și pizza home made.
 Înainte comandam pizza acasă destul de des, pentru ca eu o ador, și era o varianta super rapida de mancare bună, satioasa, ușor de mancat și care sa poată fi aleasa după bunul plac. De când a început și cea mica sa poftească la ce mancam noi, nu prea mai putem sa ne facem de cap. Asa ca a apărut nevoia de a face pizza în casa, astfel gătind pentru toți 3 în același timp, cu ingrediente alese atent și pe gustul fiecăruia.
Va dați seama că pentru copil nu pot găti cu mezeluri sau alți crocobauri, dar nici cu brânzeturi sărate. Asa ca am ales - pentru ea și pentru mine - sa fac pizza din 4 ingrediente simple: sos de roșii, mozzarella, ciuperci și ardei. Ultima data am făcut mai multe tăvi, asa ca am facut una și pentru mine separat de ea, în care am pus și măsline feliate. Pentru soț am făcut o pizza mai bogata, adăugând si ceva șuncă de curcan.
Cum o fac eu?
Blatul îl fac mereu în casa, la robot, din faina, apa, ulei și drojdie. Nu pun sare, pentru ca mănâncă și bebelina. Dintr-un kilogram de faina mi-au iesit 4 tavi de cuptor de pizza. 
După dospire se frământă aluatul ușor, pe masa unsa cu puțin ulei și se împarte în părți egale (în cazul meu am împărțit în 4)

Se întinde blatul în tava (eu am pus hârtie de copt), se unge cu sos de roșii în care am adăugat busuioc, piper, usturoi pisat, se așează apoi feliile de ciuperci tăiate subțire, ardeiul felii subțiri, apoi se pune mozzarella rasa (sau felii, însă eu prefer rasa pe răzătoarea mare), astfel incat sa fie acoperita toată suprafața. 
Secretul ca o pizza făcută în casa sa fie coapta bine este cuptorul. Acesta trebuie sa fie încins bine, la o temperatură cât mai mare. Eu am cuptor electric ce ajunge la 220 de grade, si l-am încins cam 30 de minute pana am băgat prima tava. Pizza se coace cam în 15-20 de minute maxim, asa ca imediat ce bag o tava în cuptor trebuie sa ma apuc de alta pizza, ca să fie gata aranjata pana se coace prima.
De asemenea, blatul trebuie sa fie mai subțirel, iar ingredientele sa nu fie multe și aglomerate. 
Aceasta reteta este perfecta pentru copii, caci este ușor de mancat și pentru ei, nu conține decât ce vreți voi și este proaspătă și bună. 
Eu am ales Mozzarella Gourmet Delaco pentru ca are un conținut foarte mic de sare, deci pot sa ii dau și bebelinei. În plus, se topește frumos și capata un gust foarte plăcut, dulceag. Am pus aceasta mozzarella la încercare în mai mute tipuri de pizza, și mereu da acel gust bogat și plin. Salvezi alimente și pregătești o mâncare super bună și rapida pentru toată casa. 
De ce Joia facem pizza? Pentru ca joia este ziua când se termina cam tot ce mai am gatit sau cumpărat prin casa (la noi vinerea este ziua de aprovizionare), asa ca joia rămânem în pana de idei și cu frigiderul cam gol. Dar mereu am in casa faina, mozzarella, ceva ciuperci și eventual o conserva de ton, piept de pui sau o bucata de friptura pe care o pot refolosi pentru Mofturosul cel Mare si o pot adauga în pizza lui. Și oricum, la magazinul de lângă noi sigur găsește un mezel care sa ii placa. Noi nu mancam mezeluri mai deloc, doar în pizza (el, caci eu ni mananc carne deloc).
De când s-a născut cea mica mi-am propus sa facem cât mai multe tradiții in familie, pentru ca asa își formează amintiri frumoase. Pana acum a fost destul de mica, asa ca nu prea am putut, însă de ceva timp am început sa introducem treptat aceste tradiții. Făcutul de pizza în casa joia este un minunat exemplu de astfel de tradiție pe care o vom implementa. Este distractiv și pentru mine, dar și pentru ea, caci degusta din toate ingredientele - ciupercile crude nu prea ii sunt pe plac :)) - amesteca în sosul de roșii, mănâncă jumătate din ardeiul pregătit pentru pizza și apoi zice "ata" ("alta bucata"), și tot asa.