marți, 27 februarie 2018

Traditiile se nasc din lucruri frumoase

Imi plac traditiile. Mi se pare ca sunt cele care dau si mai multa valoare unui lucru bine facut, iar prin repetarea lui periodica ne permite(m) sa ne bucuram si mai mult timp de acele mici detalii. Alaturi de sotul meu, mai ales de cand ne-am mutat in casa noua, am decis sa ne cream propriile traditii, care sa ne includa doar pe noi sau care sa fie prilej de a ne reintalni cu prieteni pe care altfel ii vedem destul de rar. O astfel de traditie este, spre exemplu, petrecerea de Craciun, care se desfasoara intre Craciun si Anul Nou, si care ne aduce in casa acei oameni care ne-au fost alaturi in anul ce trece. Este, daca vreti, un fel de a le multumi pentru timp si amintiri.

O alta traditie de care imi este foarte drag este si degustarea de vinuri romanesti si branzeturi Delaco, eveniment ce poarta numele de Branzeturi cum se... cuVin. Inceput acum mai bine de doi ani, acest eveniment este organizat lunar de AsBO (Asociatia Blogerilor Olteni) si DictionarCulinar.ro.

Luna februarie ne-a prilejuit reintalnirea cu mai vechi prieteni ai evenimentului. De fapt, toti cei trei parteneri implicati in proiect fac parte deja din lista de onoare, ca sa ii spun asa, a celor care au ajutat acest eveniment sa creasca si sa ajunga aici.

Domeniile Samburesti si Delaco
Locatia a fost Restaurant Casa Ghincea . Aici, pe langa cele doua saloane dedicate evenimentelor precum nunta sau botez, ce se afla la etaj, exista si un restaurant la parter, cu o atmosfera intima si foarte placuta de luat masa, ziua sau seara.  Noi am mai organizat aici un eveniment si, pentru ca ne-am simtit ca acasa, am revenit cu drag. 😊

Vinurile au fost oferite de Domeniile Samburesti, crama ce se afla in topul preferintelor mele. Desi nu imi placeau vinurile albe, aceasta crama este cea care m-a facut sa le descopar si sa ma indragostesc de ele. Chardonnay Domeniile Samburesti este un vin pe care il beau frecvent acasa, alaturi de un peste sau de branzeturi.

Delaco este cel care ne-a oferit si de data aceasta branzeturile. M-am bucurat tare caci si de data aceasta am avut placerea sa descopar sortimente noi de branza, proaspat introduse in oferta Delaco. Daca Mozzarella este o branza de care nu ma mai satur, Havarti este o specialitate care iti produce o impresie puternica fara sa anuleze alte arome. Aceasta este o branza nou intrata in portofoliul Delaco,  facand parte din gama premium Delaco D’Exceptie. Este o branza din lapte de vaca, aromata si cremoasa, de origine daneza.

Roze de Samburesti
Combinatia de doua ori castigatoare :)
Evenimentul cu numarul 22 al Branzeturilor cum se... cuVin mi-a adus si bucuria de a castiga pentru prima data unul dintre premiile puse in joc in seara respectiva, si anume vin Roze Domeniile Samburesti – Cascaval Sofia Delaco.  

Datorita acestui fapt, si acum voi vota ca si combinatie favorita tot Roze Domeniile Samburesti – Cascaval Sofia Delaco + covrigei. Vinul este foarte placut, sec si aromat, perfect pentru primavara ce se lasa asteptata. Cascavalul Sofia este asa cum trebuie sa fie un cascaval, nici prea sarat si nici prea tare (ori moale), putand fi folosit atat in sandvisuri cat si in salate (eu asa il folosesc foarte des – taiat cubulete si pus peste verdeturi).

Pentru a caracteriza vinul as spune ca este Prospetime, branzei ii pot spune Mestesug, iar combinatiei - Traditionala!

vineri, 2 februarie 2018

Sa incepem anul cum se cuVin(e) - Crama Vladoi


Crama Vladoi

Iata ca a venit si anul 2018, cu toate surprizele si noutatile sale. Pentru ca anul trecut pe final am fost mai putin vorbareata cu voi, pe blog, azi m-am decis sa va povestesc ultima mea aventura legata de vin, si anume degustarea ce a avut loc saptamana trecuta la Restaurant Marmara, gazda ce a devenit deja o traditie.

Am revenit asadar la Branzeturi cum se cuVin, eveniment ajuns la editia cu numarul 19 si organizata, ca de fiecare data, de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro.

De data aceasta vinurile au fost oferite de Crama Vladoi, din zona Murfatlar, cei doi reprezentanti de seama venind special pentru noi de la atat de mare departare. Eu ce sa spun... m-am bucurat tare, caci am avut de savurat 6 vinuri, carora li s-a adaugat o surpriza, si anume un spumant alb fresh, deosebit de fin...

Tata si fiica - familia Vladoi

Ne-am adunat in numar mare de aceasta data, semn ca ne era dor unora de ceilalti. Vinul, bun si, pe alocuri, chiar surprinzator, a reusit sa ne dezlege limbile si sa ne intindem la discutii lungi si spumoase. Domnul Ion Vladoi si fiica sa Anca Maria proprietari si vinificatori, ne-au povestit cu dragoste despre istoria locului, a comunitatii si a cramei lor, destul de tanara inca.

Dintre toate combinatiile de vin si branzeturi (oferite ca de obicei de prietenii de la Delaco) am avut vreo 3 preferate.

Tin sa mentionez ca de data aceasta am avut surprize si la branzeturi, nu numai la vin, asa ca am ce va povesti.

„Echipa” favorita de data aceasta a fost formata din Chardonnay baricat alaturi de branza Havarti si pere. Chardonnay este unul dintre vinurile mele preferate, iar branza a fost uimitoare – prima data cand am gustat acest sortiment. Havarti este o branza de origine daneza, grasa, versatila si maturata cel putin 2-3 luni. Sa nu mai spun ca vinul a primit premiul de excelenta la Vinul.ro.

Daca ar fi sa alint vinul, i-as spune Pretiosul, branzei i-as spune Emancipata, iar asocierii cred ca i s-ar potrivi cel mai bine termenul de Hight Class 😊