Bun gust si gust bun... bun!

Am, se pare, o mare afinitate pentru tot ceea ce presupune oamenii sus pusi. Daca data trecuta m-am intretinut cu Printul Vlad, de data aceasta am facut cunostinta cu legendarul print Anton Bibescu, deci nu ma dezmint nici acum. In viata Dumnezeu mi-a scos mereu oameni frumosi in cale, iar cei ce conteaza cu adevarat au ramas alaturi de mine de-a lungul timpului, fie ca este vorba de muuulti ani sau doar de 6 luni. 

Sa va explic!

Am avut bucuria, onoarea si datoria de a participa la editia cu numarul 5 a evenimentului de geniu Branzeturi cum se... cuVin! Am tot povestit despre el caci, dincolo de faptul ca ador vinul si imi plac tare branzeturile, mi se pare extrem de bine venita initiativa de a educa putin gusturile noastre, ale romanilor, in materie de mancaruri, vinuri si, mai ales, in materie de Food Pairing. Altfel spus, sustin initiativa de a informa in ceea ce priveste modul cum trebuie alese si combinate doua gusturi pentru a se potenta intre ele si pentru ca rezultatul final sa depaseasca savoarea celor doua elemente luate separat.


Asociatia Blogerilor Olteni, reprezentata de Daniel Botea, si Alin Sintimbrean, de la DictionarCulinar.ro, au avut, ca de obicei, invitati de seama. Delaco, cel mai mare Fan Branza, partener vechi si foarte implicat a fost reprezentat de Gabriel Milos. De data aceasta am avut bucuria de a face cunostinta cu vinurile de la Domeniile Corcova. Ne-a onorat cu prezenta chiar domnul Şerban Damboviceanu, partener la Corcova Roy & Damboviceanu.

Locatia a fost una pe masura, cei de la Temple Bar fiind extrem de deschisi si de primitori. Personal vreau sa le multumesc pentru ajutor si pentru amabilitate!

Daca de obicei erau oferite la degustare 5 perechi, de data aceasta am avut cu una in plus, spre incantarea celor prezenti care, apropo, sunt tot mai multi si mai dornici de a experimenta si invata. 

Am avut 2 vinuri albe, un roze si 2 vinuri rosii. Seara s-a incheiat cu totul altfel ca pana acum, pentru ca a fost ales un vin alb dulce - Corcova Dessert. Trebuie sa mentionez ca acest vin este unul deosebit de dulce si de atomat, licoros, avand o concentratie de 143,6 gr de zahar pe litru, in conditiile in care un vin este considerat dulce daca depaseste concetratia de zahar de 45,01 gr/litru.

Noutatea a fost aceea ca toate soiurile au fost de origine frantuzeasca, si asta datorita istoriei din spatele cramei si a viei de la Corcova. 

Si ne intoarcem la printul meu. Zona Corcova din Mehedinti este recunoscuta ca fiind una cu traditie in vinificatie, aici fiind atestata o podgorie inca din secolul al XVI-lea. In sec. XIX-XX aceasta crama s-a aflat in proprietatea familiei Bibescu. Prințul Anton Bibescu a angajat pentru a avea grija de via sa un tanar agronom francez - Aristoteles Sauget. Acesta a realizat aici cupaje cu totul aparte, care nu au mai putut fi refacute de atunci.

Printul era indragostit de aceste locuri, de primavara pana toamna adora sa petreaca timpul in vie, sa miroase florile si sa isi desfete privirile cu rodul plin al viei si sa simta adierea vantului de toamna pe chip.

Dragostea lui pentru vin si podgorie mi-a fost transmisa si mie in aceasta seara, cand printul m-a plimbat printre gusturi si arome, printre mirosuri si povesti. Il simteam alaturi de mine pe printul Anton atunci cand am fost delectat cu fiecare tip de vin, insa cel mai tare m-a imbiat cu un vin rosu... cum altfel: Cuvée Racoveanu, Cabernet Sauvignon + Merlot, unde Cabernet Sauvignon este in proportie de 55% si Merlot de 45%. Acest vin m-a captivat de la prima vedere, si il simteam parca pe Anton - adica pe print, dar deja ne spuneam pe numele mic - cum imi povesteste despre modul cum se produce, despre expunerea sudica, despre faptul ca are alcool 14,8% (buuun! :) ) si ca se potriveste cu bucate alese... carnuri rosii, vanat si... branzeturi. Cuvantul serii, ce ar putea descrie acest vin, nu poate fi decat... Inspiratie

Asa am ajuns la partea de combinatie... Vinul a fost alaturat de Alin Sintimbrean unei branze tari, Grana Padano. O cunoasteti deja, este una dintre preferatele mele. Imperecherea lor a fost pe sufletul meu si nu numai al meu, multi dintre cei prezenti considerand ca este intr-adevar un mariaj perfect. Branza tare, cu aroma intensa, era invaluita de maiestuosul Cuvée, iar rezultatul te purta inapoi in timp, intr-o lume a bunului gust si a gustului bun. O astfel de imperechere te face sa intelegi cu adevarat valoarea unor lucruri facute asa cum trebuie, unor bunatati care se respecta pe ele si, totodata, il respecta si pe cel ce le degusta. Grana Padano sau... Intelepciune

Inspiratie si intelepciune la un loc nu poate insemna decat... Capodopera (... sau Dragoste :) )

Bucuria mea cea mai mare este sa observ, de la editie la editie, ca la noi, in aceasta mica si oropsita tara, se fac lucruri extraordinare, vinuri fantastic de bune, ca exista oameni care se implica, investesc si isi pun la bataie toata experienta, pentru a crea valoare adaugata aici, pentru noi.

Felicitari organizatorilor pentru un eveniment extrem de reusit si pentru o atmosfera cu totul aparte.

Credit si multumiri pentru fotografii DictionarCulinar.ro si Cristi Corneanu

Esti frumoasa si puternica. Da, tu!

Despre femei s-a scris foarte mult si se va tot scrie. Suntem complicate, prea sensibile, prea feminine, prea dure, prea masculine, prea ambitioase, prea lipsite de idealuri, prea blegute, prea urate, prea frumoase, prea provocatoare, prea babe, prea tinere, prea mature, prea copilaroase, prea dupa interes. Mereu este un prea... iar daca nu este se va gasi cu siguranta cineva sa il gaseasca numai si numai pentru a-l pune acolo.

Adevarul este ca o femeie trebuie sa fie, in prumul rand, femeie. Adica sa isi recunoasca, sa isi insuseasca si sa isi respecte statutul de femeie, de feminitate si frumusete delicata. Apoi urmeaza celelalte care nu, nu se se exclud.

Poate natura si bunul Dumnezeu nu ne-a fericit pe toate cu niste calitati fizice de invidiat, insa acest lucru nu este unul rau. Suntem diferite si unice in felul nostru, iar acest lucru ar trebui sa ne fie de ajuns.

Eu sunt departe de a fi perfecta si acest lucru nu face decat sa ma incante. Si stiti de ce? Pentru ca am descoperit ca cei care ma plac ma plac pentru ceea ce sunt eu in interior si nu pentru ca am picioare pana in gat sau un zambet impecabil. Si cred ca asta este cel mai important.

Nu neg faptul ca un fizic armonios si un chip frumos ajuta, insa nu sunt conditii eliminatorii pentru a reusi sau pentru a gasii ceea ce cauti in viata. Frumusetea exterioara poate fi ajutata daca tu, ca femeie, te ingrijesti putin si esti atenta la ceea ce iti transmite corpul. Adevarat, aceste lucruri se invata odata cu trecerea timpului, si este greu de crezut ca o tanara de 20 de ani imi va da dreptate. Insa cu timpul se va convinge. Si cu ajutorul celor de langa ea.

La o femeie conteaza mai mult atitudinea, increderea in sine si personalitatea. La fel si la un barbat. Daca nu ai personalitate nu existi. Daca nu o afirmi printr-un comportament adecvat si printr-o atitudine demna atunci nu o ai.

O femeie trebuie sa fie stapana pe ea, pe ceea ce poate si pe ceea ce vrea. Iar daca cineva ii spune ca nu poate, daca cei din jur nu o sustin, atunci ea trebuie sa isi apare Eu-l.

Traim in lumea in care trebuie sa fim perfecte. Sa avem un trup lucrat, dus la sala, care sa fie insa la fel de delicat precum al unei zeite. Trebuie sa fim slabute dar cu forme, sa avem parul mereu aranjat, dar fara sa ne ducem la salon, sa avem manichiura impecabila si pielea fina, fara a sta ore intregi la spa. Trebuie sa ne imbracam frumos, elegant, nici prea-prea nici foarte-foarte, nici prea sexy nici prea sobru, nici prea glossy nici prea manly. Si tot asa.

Trebuie sa stim sa ne purtam in societate alaturi de sotii sau iubitii minunati de langa noi. Sa stim sa gatim cate ceva, adica de la sarmale la salate si burgeri, de la cozonac la gogosi si LavaCake.

Sa avem casa mereu imaculata, cu ceva aburind in cuptor, in timp ce noi mirosim a tinerete si prospetime in timp ce suntem gata sa iesim in oras cu "gasca". Si nu, nu este o problema ca ai venit acasa mai tarziu decat el pentru ca ai muncit de la 9 la 18 la birou, ai facut cumparaturi, ai platit facturile, ai vizitat bunica bolnava si ai luat si paltonul de la curatatorie.

Cariera este foarte importanta. A ta. Si a lui. Trebuie sa te zbati sa ajungi pe cea mai de sus pozitie. Pe treapta din varf. Iar daca nu reusesti, atunci nu ai incercat suficient. Ar trebui sa insisti mai mult, sa lupti mai mult. Trebuie sa il sustii si pe el. Caci trebuie sa ajunga acolo unde si-a propus, si nu poate face asta de unul singur. Are nevoie sa stie ca ii esti alaturi mereu, ca se poate baza pe tine. Si ca il iubesti. Mereu si neconditionat.

Dincolo de acest portret al femeii din zilele noastre - pe care l-am exagerat, SPER, putin - femeia chiar trebuie sa le faca pe toate, sau cel putin sa stie din fiecare cate ceva. Insa nu pentru altii, ci pentru ea.

Nimic nu se compara cu sentimentul ca te poti descurca singura, in orice conditii si in orice circumstante. Si asta este tot ceea ce conteaza!

Suntem femei, suntem doamne, suntem feminine, iubim si suntem iubite, suntem frumoase si jucause.

Si suntem puternice!
Nu?

Tristetea mea si-a ta

Tristetea te cuprinde pe neasteptate, ca un val de ceata ce iti acopera simturile si iti amorteste reactiile. Nu esti superat, nu esti nervos, nu esti manios, nu vrei sa tipi, sa spargi, sa blestemi soarta si vremea pentru nimic. Esti pur si simplu trist.

Uneori stii de la ce a pornit... de la o cearta ramasa nerezolvata, de la o problema ce te-a secat de energie si acum exista pur si simplu indiferent de tine si de reactia sau implicarea ta. Altadata poate fi de la neputinta cu care trebuie sa te multumesti in fata unor lucruri...

De cele mai multe ori insa suntem tristi pentru ca suntem dezamagiti de cei de langa noi.

Cred ca dezamagirea este unul dintre cele mai rele sentimente pe care le poate experimenta omul. Atunci cand acordam incredere oamenilor, prietenilor, celor dragi, iar acestia reusesc cumva - voit sau nu -  sa ne dezamageasca, tot templul construit incet, cu renuntari si sperante, se destrama! Fiecare caramida ce cade lasa un gol imens in suflet, ne zgarie obrazul si ne increteste si mai tare fruntea. Zambim in cele din urma, pentru a nu lasa pe nimeni sa vada ce se afla sub masca aceasta cu care i-am obisnuit.

Tristetea te inconjoara si simti ca nimic nu te mai poate afecta. Poti zambi, chiar rade cu pofta alaturi de altii, insa ochii tai te tradeaza, asa cum o fac de fiecare data. In clipa in care ai ramas singur starea revine ca o matza si isi reia locul in sufletul tau... pentru ca nu a plecat de fapt niciodata. Se cuibareste bine, se intinde ceva mai mult si pune stapanire pe intreaga fiinta, astfel incat sa nu mai poata intra nimic acolo: nici cheful de munca, nici pofta de mancare, nici dorinta de a pleca dar nici setea de a sta. Ai face ceva dar nu stii niciodata ce... pentru ca nu sti ce ai... nu sti ce te poate face sa nu te mai simti asa de gol...

Intensitatea acestei tristeti este constanta, oricat vrei sa o uiti, sa o ascunzi, sa o azvarli sub pat si sa speri ca nu mai iese niciodata la lumina. Uneori insa pare de nesuportat, iar aceeasi tradatori de ochi incep sa lacrimeze... si plangi pentru tine, pentru ei, iti plangi desnadejdea si dorul, singuratatea si pustietatea. Si nu, nu devine mai usor. Lacrimile te ard, vrei sa le opresti dar vrei, in acelasi timp, sa plangi pana cand se va spala totul si vei uita. Dar asta nu se intampla niciodata.

Tristetea si singuratatea ne insotesc mereu. Stiu, nu putem fi fericiti in toate, dar nici nu cer asta. Vreau sa fim fericiti macar in ceea ce conteaza.

Te privesti in oglinda si ti pare ca esti mai batran, mai urat, mai lipsit de energie si de viata ca oricand. Si te intrebi: La ce bun toate astea?

Singuratatea este alegerea ta

Uneori ne gandim ca suntem iubiti. Daca nu de un partener - priteten/a, sot/sotie sau amant/a - atunci macar de familie si de prieteni. Si ne este bine asa, caci una dintre nevoile de baza ale omului este aceea de acceptare si de iubire. Ne bucura acest gand... ca suntem apreciati de cei din jurul nostru, ca suntem cumva importanti pentru ei si ca simpla noastra prezenta contribuie la starea lor de bine.

Poate nu toti ne-am nascut in familii perfecte, poate nu toti avem multi prieteni, insa stim ca, aceia putini care exista totusi, ne iubesc si ne sunt aproape.

Singuratatea a devenit insa una dintre cele mai mari probleme ale societatii nostre. Suntem singuri in doi, singuri pe Facebook, singuri la serviciu... singuri. Ne simtim singuri, pentru ca nu ne mai suntem suficienti noi noua, pentru ca nu mai avem curajul sa ne deschidem sufletul si sa povestim altora ce se afla adanc in mintea si in inima noastra. Pentru ca atunci cand o facem ne izbim de o cu totul alta reactie decat cea pe care o doream sau o asteptam.

De cate ori ai povestit o intamplare haioasa cuiva si te-a privit cu dezgust sau cu un ochi critic doar pentru ca povestesti ceva ce "nu se cade"? De cate ori ai marturisit o slabiciune si ai fost luat peste picior? De cate ori ai vrut sa suni un prieten sa ii impartasesti bucuria ta si ai realizat ca mai bine nu, caci va fi invidios sau, si mai rau, te va face sa iti pierzi orice urma de bucurie prin atitudinea lui de doi bani? De cate ori?

Singuratatea in doi este insa cea mai grea. Acea singuratate pe care o regasesti in fiecare seara cand ajungi acasa, cand deschizi usa si nu gasesti decat un loc pustiu, pereti reci si goi, aceeasi canapea pe care o stii atat de bine, dar pe care o urasti din tot sufletul, acel dormitor in care se sting in fiecare seara sperantele zilei si se nasc in fiecare dimineata visuri noi, aceeasi bucatarie in care vrei sa faci mereu o surpriza si in care nu se aude niciodata: "Ce bun a fost!".

Singuratea in doi nu se rezuma insa la asta. Linistea, cuvintele goale, intrebarile banale si raspunsurile evazive adauga un pic de adevar. Dar nici acum nu este totul. Singuratatea in doi este atunci cand simti ca nu existi.

Oameni buni, nu mai fiti singuri! Nu mai permiteti nimanui sa va faca sa va simtiti singuri! Nu va mai permiteti voua sa va simtiti asa!

Viata este frumoasa, asa cum este ea. Niciodata nu poti avea totul, niciodata nu poti avea tot ce iti doresti, insa asta nu insemana ca nu ai nimic. Bucura-te de ceea ce este, ia fericirea din fiecare zambet, din fiecare floare, din fiecare om, din fiecare clipa.

Singuratea este alegerea ta. Nu lasa lucrurile asa.
Fa ceva!
Orice.
Pentru tine.