Ii privim si ii iubim... din ce in ce mai mult

Sa privesti fara sa intelegi: iata Paradisul... asa spunea Cioran acum ceva timp. Sa privesti fara sa intelegi... cui nu i s-a intamplat? Se intampla uneori sa privim omul pe care il iubim fara sa intelegem sau, din contra, sa intelegem prea mult.

Cand privim omul pe care il iubim sufletelul ne zambeste. Nu cred sa existe sentiment mai placut decat acela sa poti privi in voie pe cel pe care inimioara ta l-a ales, fara sa te intrebe si fara sa te anunte macar. Ati observat ce frumosi sunt atunci cand sunt priviti fara sa stie? Nu isi cenzureaza nici un gest, nici un zambet, nici un moft. Sunt frumosi si naturali, sunt ei pe deplin si exact asa cum ii iubim.

Ii privim cu nesat atunci cand sunt picati pe ganduri, cand incearca sa rezolve o problema importanta sau atunci cand nu reusesc sa citeasca scrisul prea mic de pe ambalaj. Ii privim cu dragoste atunci cand mananca cu pofta din pestele pe care l-am pregatit special pentru ei, dar si atunci cand plimba lingura prin supa. Ii sorbim din priviri cand dorm si ne tinem respiratia sa nu ii trezim cumva, sa nu le tulburam linistea si sa le stergem cumva zambetul acela angelic de pe chip. Dorm atat de frumos, sunt atat de calzi si de blajini in orele diminetii incat par niste copii rasfatati. Si asta sunt! Sunt copiii nostri pe care ii hranim, ii alintam si ii iubim cu toata inima.

Ii privim cu ochii sufletului mereu, chiar si atunci cand nu sunt langa noi. Ii privim - desi se afla la kilometri multi de noi - cum isi aranjeaza lucrurile pe birou, cum isi pornesc adormiti laptopul sau cum isi prepara un ceai. Ii urmarim cu coada ochiului si atunci cand masinaria asta care ni-i rapeste atat de mult si atat de des nu face ce ii cer si se supara si se stramba la ea si chiar, uneori, ii vorbesc ca si cum ar avea viata.

Cel mai mult insa imi place sa il privesc in public. Atunci stiu ca nu este cel mai indicat loc sau moment pentru a-i analiza fiecare trasatura, fiecare fir de par, fiecare cuta a fetei si fiecare tresarire involuntara. Dar mie atunci imi place mai mult. Isi ia aerul acela de barbat hotarat, de om cu picioarele pe pamant, care nu se lasa intimidat de nimic. Ii urmaresc ticurile.... fiecare deschidere a gurii, fiecare buzitza lasata si fiecare botic pe care il face atat de natural si de dulce. Ochii lui fie se misca ca doua margele in cautarea ideii perfecte, fie sunt atintiti asupra celui ce vorbeste, in incercarea de a patrunde si cele mai ascunse intelesuri. Ii privesc chipul, ii admir mintea si imi doresc sa reusesc sa patrund macar o particica din ceea ce se intampla acolo, in spatele atitudinii asteia serioase.

In acelasi timp insa, ma bucur ca stiu ce se afla in spatele ochilor lui... si asta este tot ceea ce conteaza acum pentru mine. Pentru ca cel mai tare imi place sa ii privesc ochii. Fascinatia mea pentru ochi ma poarta in lumi nestiute, in salasuri ale sufletului pe care poate nu multi au avut norocul sa ajunga. Sa privesti pe cineva atat de adanc in ochi incat sa ii vezi sufletul si sa ii citesti iubirea...  ce bucurie poate fi mai mare?

Ai simtit vreodata cum toata dragostea de care este capabil un om te invaluie printr-o singura privire? Ai vazut cum acel cordon care leaga doua suflete se strange mai tare si mai tare cu fiecare clipa, cu fiecare vorba sau, si mai bine, cu fiecare tacere dintre voi?

Doar sa il privesc ma face fericita. El nu intelege asta, desi ii spun mereu cand ma surpinde privindu-l. Nu intelege cum doar privind in tacere te poti indragosti din nou si din nou de cineva... nu intelege ca acele momente te pot face sa zbori, sa visezi si sa te incarci cu energie si viata pentru zilele ce vor urma. Tot ce stie este ca, atunci cand sunt in preajma lui zambesc cu totul, chiar daca sunt trista, obosita, suparata sau chiar nervoasa. Insa simpla lui prezenta ma linisteste si ma incalzeste. Nu i-am spus asta pana acum... dar cred cu tarie ca stie si, mai ales, ca simte. Sper ca ma simte....

Imi place sa il privesc pe dea-ntregul, din cap pana in picioare, sa zambesc si sa multumesc pentru ceea ce am. Asta fac in fiecare zi, si ma bucur si ma minunez de sansa pe care o am... sansa de a fi intalnit o astfel de persoana, o astfel de energie, o astfel de iubire.

Bun gust si gust bun... bun!

Am, se pare, o mare afinitate pentru tot ceea ce presupune oamenii sus pusi. Daca data trecuta m-am intretinut cu Printul Vlad, de data aceasta am facut cunostinta cu legendarul print Anton Bibescu, deci nu ma dezmint nici acum. In viata Dumnezeu mi-a scos mereu oameni frumosi in cale, iar cei ce conteaza cu adevarat au ramas alaturi de mine de-a lungul timpului, fie ca este vorba de muuulti ani sau doar de 6 luni. 

Sa va explic!

Am avut bucuria, onoarea si datoria de a participa la editia cu numarul 5 a evenimentului de geniu Branzeturi cum se... cuVin! Am tot povestit despre el caci, dincolo de faptul ca ador vinul si imi plac tare branzeturile, mi se pare extrem de bine venita initiativa de a educa putin gusturile noastre, ale romanilor, in materie de mancaruri, vinuri si, mai ales, in materie de Food Pairing. Altfel spus, sustin initiativa de a informa in ceea ce priveste modul cum trebuie alese si combinate doua gusturi pentru a se potenta intre ele si pentru ca rezultatul final sa depaseasca savoarea celor doua elemente luate separat.


Asociatia Blogerilor Olteni, reprezentata de Daniel Botea, si Alin Sintimbrean, de la DictionarCulinar.ro, au avut, ca de obicei, invitati de seama. Delaco, cel mai mare Fan Branza, partener vechi si foarte implicat a fost reprezentat de Gabriel Milos. De data aceasta am avut bucuria de a face cunostinta cu vinurile de la Domeniile Corcova. Ne-a onorat cu prezenta chiar domnul Şerban Damboviceanu, partener la Corcova Roy & Damboviceanu.

Locatia a fost una pe masura, cei de la Temple Bar fiind extrem de deschisi si de primitori. Personal vreau sa le multumesc pentru ajutor si pentru amabilitate!

Daca de obicei erau oferite la degustare 5 perechi, de data aceasta am avut cu una in plus, spre incantarea celor prezenti care, apropo, sunt tot mai multi si mai dornici de a experimenta si invata. 

Am avut 2 vinuri albe, un roze si 2 vinuri rosii. Seara s-a incheiat cu totul altfel ca pana acum, pentru ca a fost ales un vin alb dulce - Corcova Dessert. Trebuie sa mentionez ca acest vin este unul deosebit de dulce si de atomat, licoros, avand o concentratie de 143,6 gr de zahar pe litru, in conditiile in care un vin este considerat dulce daca depaseste concetratia de zahar de 45,01 gr/litru.

Noutatea a fost aceea ca toate soiurile au fost de origine frantuzeasca, si asta datorita istoriei din spatele cramei si a viei de la Corcova. 

Si ne intoarcem la printul meu. Zona Corcova din Mehedinti este recunoscuta ca fiind una cu traditie in vinificatie, aici fiind atestata o podgorie inca din secolul al XVI-lea. In sec. XIX-XX aceasta crama s-a aflat in proprietatea familiei Bibescu. Prințul Anton Bibescu a angajat pentru a avea grija de via sa un tanar agronom francez - Aristoteles Sauget. Acesta a realizat aici cupaje cu totul aparte, care nu au mai putut fi refacute de atunci.

Printul era indragostit de aceste locuri, de primavara pana toamna adora sa petreaca timpul in vie, sa miroase florile si sa isi desfete privirile cu rodul plin al viei si sa simta adierea vantului de toamna pe chip.

Dragostea lui pentru vin si podgorie mi-a fost transmisa si mie in aceasta seara, cand printul m-a plimbat printre gusturi si arome, printre mirosuri si povesti. Il simteam alaturi de mine pe printul Anton atunci cand am fost delectat cu fiecare tip de vin, insa cel mai tare m-a imbiat cu un vin rosu... cum altfel: Cuvée Racoveanu, Cabernet Sauvignon + Merlot, unde Cabernet Sauvignon este in proportie de 55% si Merlot de 45%. Acest vin m-a captivat de la prima vedere, si il simteam parca pe Anton - adica pe print, dar deja ne spuneam pe numele mic - cum imi povesteste despre modul cum se produce, despre expunerea sudica, despre faptul ca are alcool 14,8% (buuun! :) ) si ca se potriveste cu bucate alese... carnuri rosii, vanat si... branzeturi. Cuvantul serii, ce ar putea descrie acest vin, nu poate fi decat... Inspiratie

Asa am ajuns la partea de combinatie... Vinul a fost alaturat de Alin Sintimbrean unei branze tari, Grana Padano. O cunoasteti deja, este una dintre preferatele mele. Imperecherea lor a fost pe sufletul meu si nu numai al meu, multi dintre cei prezenti considerand ca este intr-adevar un mariaj perfect. Branza tare, cu aroma intensa, era invaluita de maiestuosul Cuvée, iar rezultatul te purta inapoi in timp, intr-o lume a bunului gust si a gustului bun. O astfel de imperechere te face sa intelegi cu adevarat valoarea unor lucruri facute asa cum trebuie, unor bunatati care se respecta pe ele si, totodata, il respecta si pe cel ce le degusta. Grana Padano sau... Intelepciune

Inspiratie si intelepciune la un loc nu poate insemna decat... Capodopera (... sau Dragoste :) )

Bucuria mea cea mai mare este sa observ, de la editie la editie, ca la noi, in aceasta mica si oropsita tara, se fac lucruri extraordinare, vinuri fantastic de bune, ca exista oameni care se implica, investesc si isi pun la bataie toata experienta, pentru a crea valoare adaugata aici, pentru noi.

Felicitari organizatorilor pentru un eveniment extrem de reusit si pentru o atmosfera cu totul aparte.

Credit si multumiri pentru fotografii DictionarCulinar.ro si Cristi Corneanu

Esti frumoasa si puternica. Da, tu!

Despre femei s-a scris foarte mult si se va tot scrie. Suntem complicate, prea sensibile, prea feminine, prea dure, prea masculine, prea ambitioase, prea lipsite de idealuri, prea blegute, prea urate, prea frumoase, prea provocatoare, prea babe, prea tinere, prea mature, prea copilaroase, prea dupa interes. Mereu este un prea... iar daca nu este se va gasi cu siguranta cineva sa il gaseasca numai si numai pentru a-l pune acolo.

Adevarul este ca o femeie trebuie sa fie, in prumul rand, femeie. Adica sa isi recunoasca, sa isi insuseasca si sa isi respecte statutul de femeie, de feminitate si frumusete delicata. Apoi urmeaza celelalte care nu, nu se se exclud.

Poate natura si bunul Dumnezeu nu ne-a fericit pe toate cu niste calitati fizice de invidiat, insa acest lucru nu este unul rau. Suntem diferite si unice in felul nostru, iar acest lucru ar trebui sa ne fie de ajuns.

Eu sunt departe de a fi perfecta si acest lucru nu face decat sa ma incante. Si stiti de ce? Pentru ca am descoperit ca cei care ma plac ma plac pentru ceea ce sunt eu in interior si nu pentru ca am picioare pana in gat sau un zambet impecabil. Si cred ca asta este cel mai important.

Nu neg faptul ca un fizic armonios si un chip frumos ajuta, insa nu sunt conditii eliminatorii pentru a reusi sau pentru a gasii ceea ce cauti in viata. Frumusetea exterioara poate fi ajutata daca tu, ca femeie, te ingrijesti putin si esti atenta la ceea ce iti transmite corpul. Adevarat, aceste lucruri se invata odata cu trecerea timpului, si este greu de crezut ca o tanara de 20 de ani imi va da dreptate. Insa cu timpul se va convinge. Si cu ajutorul celor de langa ea.

La o femeie conteaza mai mult atitudinea, increderea in sine si personalitatea. La fel si la un barbat. Daca nu ai personalitate nu existi. Daca nu o afirmi printr-un comportament adecvat si printr-o atitudine demna atunci nu o ai.

O femeie trebuie sa fie stapana pe ea, pe ceea ce poate si pe ceea ce vrea. Iar daca cineva ii spune ca nu poate, daca cei din jur nu o sustin, atunci ea trebuie sa isi apare Eu-l.

Traim in lumea in care trebuie sa fim perfecte. Sa avem un trup lucrat, dus la sala, care sa fie insa la fel de delicat precum al unei zeite. Trebuie sa fim slabute dar cu forme, sa avem parul mereu aranjat, dar fara sa ne ducem la salon, sa avem manichiura impecabila si pielea fina, fara a sta ore intregi la spa. Trebuie sa ne imbracam frumos, elegant, nici prea-prea nici foarte-foarte, nici prea sexy nici prea sobru, nici prea glossy nici prea manly. Si tot asa.

Trebuie sa stim sa ne purtam in societate alaturi de sotii sau iubitii minunati de langa noi. Sa stim sa gatim cate ceva, adica de la sarmale la salate si burgeri, de la cozonac la gogosi si LavaCake.

Sa avem casa mereu imaculata, cu ceva aburind in cuptor, in timp ce noi mirosim a tinerete si prospetime in timp ce suntem gata sa iesim in oras cu "gasca". Si nu, nu este o problema ca ai venit acasa mai tarziu decat el pentru ca ai muncit de la 9 la 18 la birou, ai facut cumparaturi, ai platit facturile, ai vizitat bunica bolnava si ai luat si paltonul de la curatatorie.

Cariera este foarte importanta. A ta. Si a lui. Trebuie sa te zbati sa ajungi pe cea mai de sus pozitie. Pe treapta din varf. Iar daca nu reusesti, atunci nu ai incercat suficient. Ar trebui sa insisti mai mult, sa lupti mai mult. Trebuie sa il sustii si pe el. Caci trebuie sa ajunga acolo unde si-a propus, si nu poate face asta de unul singur. Are nevoie sa stie ca ii esti alaturi mereu, ca se poate baza pe tine. Si ca il iubesti. Mereu si neconditionat.

Dincolo de acest portret al femeii din zilele noastre - pe care l-am exagerat, SPER, putin - femeia chiar trebuie sa le faca pe toate, sau cel putin sa stie din fiecare cate ceva. Insa nu pentru altii, ci pentru ea.

Nimic nu se compara cu sentimentul ca te poti descurca singura, in orice conditii si in orice circumstante. Si asta este tot ceea ce conteaza!

Suntem femei, suntem doamne, suntem feminine, iubim si suntem iubite, suntem frumoase si jucause.

Si suntem puternice!
Nu?

Tristetea mea si-a ta

Tristetea te cuprinde pe neasteptate, ca un val de ceata ce iti acopera simturile si iti amorteste reactiile. Nu esti superat, nu esti nervos, nu esti manios, nu vrei sa tipi, sa spargi, sa blestemi soarta si vremea pentru nimic. Esti pur si simplu trist.

Uneori stii de la ce a pornit... de la o cearta ramasa nerezolvata, de la o problema ce te-a secat de energie si acum exista pur si simplu indiferent de tine si de reactia sau implicarea ta. Altadata poate fi de la neputinta cu care trebuie sa te multumesti in fata unor lucruri...

De cele mai multe ori insa suntem tristi pentru ca suntem dezamagiti de cei de langa noi.

Cred ca dezamagirea este unul dintre cele mai rele sentimente pe care le poate experimenta omul. Atunci cand acordam incredere oamenilor, prietenilor, celor dragi, iar acestia reusesc cumva - voit sau nu -  sa ne dezamageasca, tot templul construit incet, cu renuntari si sperante, se destrama! Fiecare caramida ce cade lasa un gol imens in suflet, ne zgarie obrazul si ne increteste si mai tare fruntea. Zambim in cele din urma, pentru a nu lasa pe nimeni sa vada ce se afla sub masca aceasta cu care i-am obisnuit.

Tristetea te inconjoara si simti ca nimic nu te mai poate afecta. Poti zambi, chiar rade cu pofta alaturi de altii, insa ochii tai te tradeaza, asa cum o fac de fiecare data. In clipa in care ai ramas singur starea revine ca o matza si isi reia locul in sufletul tau... pentru ca nu a plecat de fapt niciodata. Se cuibareste bine, se intinde ceva mai mult si pune stapanire pe intreaga fiinta, astfel incat sa nu mai poata intra nimic acolo: nici cheful de munca, nici pofta de mancare, nici dorinta de a pleca dar nici setea de a sta. Ai face ceva dar nu stii niciodata ce... pentru ca nu sti ce ai... nu sti ce te poate face sa nu te mai simti asa de gol...

Intensitatea acestei tristeti este constanta, oricat vrei sa o uiti, sa o ascunzi, sa o azvarli sub pat si sa speri ca nu mai iese niciodata la lumina. Uneori insa pare de nesuportat, iar aceeasi tradatori de ochi incep sa lacrimeze... si plangi pentru tine, pentru ei, iti plangi desnadejdea si dorul, singuratatea si pustietatea. Si nu, nu devine mai usor. Lacrimile te ard, vrei sa le opresti dar vrei, in acelasi timp, sa plangi pana cand se va spala totul si vei uita. Dar asta nu se intampla niciodata.

Tristetea si singuratatea ne insotesc mereu. Stiu, nu putem fi fericiti in toate, dar nici nu cer asta. Vreau sa fim fericiti macar in ceea ce conteaza.

Te privesti in oglinda si ti pare ca esti mai batran, mai urat, mai lipsit de energie si de viata ca oricand. Si te intrebi: La ce bun toate astea?

Singuratatea este alegerea ta

Uneori ne gandim ca suntem iubiti. Daca nu de un partener - priteten/a, sot/sotie sau amant/a - atunci macar de familie si de prieteni. Si ne este bine asa, caci una dintre nevoile de baza ale omului este aceea de acceptare si de iubire. Ne bucura acest gand... ca suntem apreciati de cei din jurul nostru, ca suntem cumva importanti pentru ei si ca simpla noastra prezenta contribuie la starea lor de bine.

Poate nu toti ne-am nascut in familii perfecte, poate nu toti avem multi prieteni, insa stim ca, aceia putini care exista totusi, ne iubesc si ne sunt aproape.

Singuratatea a devenit insa una dintre cele mai mari probleme ale societatii nostre. Suntem singuri in doi, singuri pe Facebook, singuri la serviciu... singuri. Ne simtim singuri, pentru ca nu ne mai suntem suficienti noi noua, pentru ca nu mai avem curajul sa ne deschidem sufletul si sa povestim altora ce se afla adanc in mintea si in inima noastra. Pentru ca atunci cand o facem ne izbim de o cu totul alta reactie decat cea pe care o doream sau o asteptam.

De cate ori ai povestit o intamplare haioasa cuiva si te-a privit cu dezgust sau cu un ochi critic doar pentru ca povestesti ceva ce "nu se cade"? De cate ori ai marturisit o slabiciune si ai fost luat peste picior? De cate ori ai vrut sa suni un prieten sa ii impartasesti bucuria ta si ai realizat ca mai bine nu, caci va fi invidios sau, si mai rau, te va face sa iti pierzi orice urma de bucurie prin atitudinea lui de doi bani? De cate ori?

Singuratatea in doi este insa cea mai grea. Acea singuratate pe care o regasesti in fiecare seara cand ajungi acasa, cand deschizi usa si nu gasesti decat un loc pustiu, pereti reci si goi, aceeasi canapea pe care o stii atat de bine, dar pe care o urasti din tot sufletul, acel dormitor in care se sting in fiecare seara sperantele zilei si se nasc in fiecare dimineata visuri noi, aceeasi bucatarie in care vrei sa faci mereu o surpriza si in care nu se aude niciodata: "Ce bun a fost!".

Singuratea in doi nu se rezuma insa la asta. Linistea, cuvintele goale, intrebarile banale si raspunsurile evazive adauga un pic de adevar. Dar nici acum nu este totul. Singuratatea in doi este atunci cand simti ca nu existi.

Oameni buni, nu mai fiti singuri! Nu mai permiteti nimanui sa va faca sa va simtiti singuri! Nu va mai permiteti voua sa va simtiti asa!

Viata este frumoasa, asa cum este ea. Niciodata nu poti avea totul, niciodata nu poti avea tot ce iti doresti, insa asta nu insemana ca nu ai nimic. Bucura-te de ceea ce este, ia fericirea din fiecare zambet, din fiecare floare, din fiecare om, din fiecare clipa.

Singuratea este alegerea ta. Nu lasa lucrurile asa.
Fa ceva!
Orice.
Pentru tine.

Zig Zag printre prieteni

Acest blog este un proiect de suflet si de alint pentru mine, pe care il strecor printre toate celelate activitati pe care le am. Scriu despre ceea ce imi place, atunci cand am timp.

Zig Zag si Stefanita

Azi am reusit sa ma rup putin din ceea ce am pe cap pentru ca vreau sa va povestesc despre o initiativa care mie una, personal, mi se pare geniala: Zig Zag prin Romania. Poate unii ati auzit despre ei, insa va povestesc pe scurt despre acesti tineri minunati pe care ii invidiez. Asadar, este vorba despre un grup de tineri ce au pornit sa descopere Romania intr-o calatorie de 5 ani. Ei cutreiera fiecare judet, cerceteaza, studiaza si aduc in fata noastra povesti ascunse, oameni frumosi si locuri speciale. In ianurie au ajuns in Dolj, si au petrecut cu noi mai mult de o luna.

Altceva voiam eu sa va spun acum: acesti tineri au avut curajul sa isi lase casa, parintii, orasele, si sa plece fara prea mult ajutor intr-un proiect la care cred ca jumatate din noi a visat cel putin o data, iar cealalta jumatate inca viseaza. Cati dintre noi ar avea insa curajul sa plece asa?

Ei si noi

Experienta lor in Dolj s-a terminat printr-un eveninemt dedicat - culmea - tot noua, celor ce stam aici in fiecare zi si care nu stim sa apreciem ce avem. Iar asta mi se pare senzational! Asa facem cu toate lucrurile de langa noi: le luam de bune, ca asa trebuie sa fie, fara a le aprecia la justa valoare!

Multumim  Zig Zag prin Romania pentru aceasta lectie si pentru proiectul vostru!

Calusarii

Pe voi, cei ce cititi acest post, va rog sa ii asteptati in judetul vostru, sa ii urmariti pe Facebook, la ei pe site, pe canalul de YouTube Zig Zag, si, atunci cand ajung acasa la voi, oferiti-le un ajutor: un pont, o poveste, un loc...

O parte din invitati

Dans ca in Oltenia

Povestea printului meu

Printul meu!

Povestea ce a ramas in analele istoriei sub denumirea de "Branzeturi cum se... cuVin" editia a IV-a, incepe undeva in negura unei seri de joi, cand ne-am adunat cu totii intr-un loc magic... cu pereti albi de caramida, cu mese din lemn si aer boem, cunoscut in cercurile noastre sub denumirea de Crama Restaurantului Rex, din Regatul Craiovei...

Toti cei prezenti erau tare emotionati, caci aveau sa ii cunoasca pe unii dintre cei mai renumiti principi si printi  - de Vanju Mare - din toata partea de lume numita Oltenia.... dar secretul era bine pastrat, mai ales ca erau invitate la masa si niste branzeturi aparte... de neam nobil si ele (oferite cu drag de cei de la Delaco, prieteni vechi si de nadejde)!

Ospatul

Seara a inceput usor, avand 5 Motive pentru care sa fim veseli si sa ne bucuram de compania atator contese si printese. Sauvignon Blanc „5 Motive“, demisec, si-a gasit insa imediat perechea, intr-o Brie simandicoasa. Cred ca l-a atras prin delicatete, finete, prin silueta de invidiat si prin parfumul sau extrem de placut... Nici cu el nu mi-e rusine: sa fi vazut cat era de frumos, zvelt, cu note diafane, foarte usor si incantator pentru toate simturile. Brie este o iubire veche si constanta a mea, pe care o ador de fiecare data cand o intalnesc. Si cred ca si ea pe mine, ca prea ne vedem des :)

Tămâioasa Romanească „Domeniile Vinju Mare“ a venit pe nesimtite, acompaniata de o prietena draga, Brie au bleu. Daca in mod normal nu imi place de ea (de Tamaioasa), caci este prea puternica si prea aromata pentru gustul meu, de data aceasta m-a impresionat. Combinat cu acea branza cu aer si mucegai nobil, acesta a fost singurul pahar de vin din acest soi pe care l-am baut pana acum.

O alta surpriza mi-a facut Emmentaler, pe care il stiam de ceva vreme, dar pe care nu prea l-am bagat in seama, caci era o nepotrivire intre noi. In seara asta insa a venit insotit de un inamic al meu, un Roze! Auzi la ei, ce tupeu! Ma gandeam ca organizatorul evenimentului, Alin, va avea de furca cu cei doi petrecareti, dar si cu mine! Dar, ce sa vezi! Am fost uimita, perplexa chiar, cand am gustat aceasta combinatie. Nu am crezut vreodata ca cele doua se pot potrivi atat de bine si ca voi putea savura un pahar de vin roze cu adevarat bun. Am decretat ca nu voi mai avea pareri preconcepute despre vinuri, mai ales ca asa am facut si data trecuta cu vinurile albe, iar acum le ador!

Merlot „Domeniile Vânju Mare“ a venit si el spre final, aproape negru si insotit de un Cascaval Afumat Delaco. Daca la vinuri spuneam ca nu imi place Roze, la branzeturi spuneam ca nu imi place Cascavalul Afumat... asta pana l-am descoperit pe acesta. Merlot-ul a reusit sa ii tina bine piept, fiind amandoi tari si caposi,... dar o pereche reusita in definitiv.

Eu ramasesem tot singura, si eram destul de trista, cu tot vinul si bunatatile pe care le degustasem pana atunci. Si, brusc, a aparut EL! Prince Vlad... of.. de cand il asteptam!

Preparatul preferat

Nu va spun ca a venit alaturi - cum altfel - de una cu aere nobiliare (mucegai nobil), numita Danish Blue. Si chiar era cremoasa, ca am vazut-o si testat-o in toate formele. Cand a ajuns la noi era sub o forma aparte, caci bucatarul serii a facut o magie si a pregatit o crema de branza tartinabila. Reteta o gasiti pe dictionarculinar.ro, pentru pofticioasi si mancai! :)

Branza preferata

Revenind... a venit insotit si, desi il asteptam cu draga inima, nu mi-a parut rau ca a venit asa. Le statea foarte bine impreuna, iar de doamna Danish am scapat pe fuga (nuuuu, nu va imaginati ca am alungat-o... am mancat-o de draga ce ne era!)! Dar el... EL... EEEEEL... Am stat si l-am admirat indelung! Tinuta, prestanta, prezenta, atitudine, parfum, culoare, note disticte. Se remarca in toata sala prin roşul intens – rubiniu cu nuante violacee, prin aroma de prune negre bine coapte şi fructe negre de pădure în postgust combinate cu nuanţe de condiment, echilibrate de taninurile fine. Un vin elegant, fin, catifelat dar în acelaşi timp corpolent. Stiti ca ador Feteasca Neagra veritabila, iar Printul Vlad m-a uns pe suflet!

A fost dragoste la prima vedere (caci eu il mai vazusem inainte, dar el nu stiu de ce nu m-a remarcat atunci), iar acum povestea noastra de dragoste s-a infiripat pe loc. Am petrecut toata seara impreuna, razand si simtindu-ne ca intr-o poveste.

Punand regatul la cale

Petrecerea a fost cat se poate de reusita, caci am avut invitati de seama, Domeniile Vinju Mare, Delaco,  Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro, Mirela Gheorghe, oenolog la Domeniile Vinju Mare si de Prof. Univ. Nicolae Giugea – vicepresedinte al Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania, ca sa nu mai spunem de Daniel Botea si de Alin Sintimbrean.

Am aflat de la doamna Gheorghe si cateva secrete in aceasta superba seara: cum se deosebesc vinurile seci de cele dulci, demidulci sau semiseci: in functie de cantitatea de zahar!

Astfel:
- un vin sec are intre 0 si 4 grame de zahar / litru
- un vin demisec are intre 4,01 si 12 grame de zahar / litru
- un vin demidulce are intre 12,01 si 45 grame de zahar / litru
- un vin dulce are peste 45,01 grame de zahar / litru

Invitatii de seama ai serii

Oameni buni, atat va spun: Traiti frumos, bucurati-va de ceea ce este langa voi, iubiti AZI, mancati AZI bunatati, incercati AZI lucruri si mancaruri noi, desfaceti AZI sticla de vin! Azi, caci poate maine este prea tarziu!

Zile proaste, zile bune.... asa ne trece viata

Zile proaste, zile bune.... asa ne trece viata.

Cand ajungi seara acasa si te privesti in oglinda iti spui: "Azi am avut o zi buna. Mi-a mers totul la serviciu, am terminat ce era urgent, am facut chiar si ceva in plus, am mancat... am stat mai putin pe Facebook si chiar am ras cu zapacitele mele de colege. Si parul imi sta bine azi".

Exista insa si varianta a doua, in care nimic, de la par la toc si de la vreme la felul cum te-a salutat portarul cand ai ajuns la serviciu nu iti place, nu te multumeste, nu te face fericita. Sau macar sa nu te enerveze.

Si seara, cand ajungi in fata aceleiasi oglinzi careia ieri ii spuneai ca ai avut o zi buna, te privesti si nu te recunosti... sa fi tu asa imbatranita, cu parul care iti tradeaza lipsa de timp, cu hainele sifonate si transpirate, cu fata asta... Uite... a mai aparut un rid, a mai aparut o cuta pe frunte... buzele s-au uscat si ele si parca... da... incep sa se subtieze si sa isi piarda din culoare.

Ochii te tradeaza insa cel mai mult, caci in ei sta toata supararea, tristetea, amaraciunea si neputinta acelei zile. Ei iti cunosc fiecare particica din suflet, fiecare speranta si fiecare regret. Pe ei nu ii vei putea pacali niciodata, oricat ai incerca. Asa ca, mai bine incerci sa nu te mai pacalesti, sa nu te mai minti, sa nu mai speri aiurea si sa nu mai incerci sa fi altcineva decat esti. Cine te cunoaste te iubeste sau nu. Nu poti schimba asta, asa cum nu poti schimba nici nenorocita asta de zi in care parca cerul s-a razbunat pe tine si ti-a stricat o zi ce se anunta superba de la prima ora.

Te-ai trezit plina de sperante si de vise, nu? Ai crezut ca azi este ziua aia, pe care o tot astepti, ziua in care va intelege si lumea ca tu ai nevoie doar de atentie, de intelegere si de putina iubire. Ai crezut ca azi isi va aminti de tine si te va baga in seama... ca va face ceva ca sa te faca fericita. Ei bine, nici azi. Poate maine Sau poimaine.

Maine trebuie sa fi din nou pregatita pentru intalnirea cu destinul. Sa te trezesti vesela, sa te imbraci frumos, sa te uiti in afurisita aia de oglinda si sa iti spui ca esti cea mai frumoasa, mai minunata, mai vesela si mai agreabila persoana din lume. Dupa care sa te dai cu putin parfum si sa iesi in lume radiind si zambind.

Si sa ai o zi buna. A doua pe saptamana asta. Ce daca e la final de saptamana? E bine si asa, cu 2 din 7. Ne multumim cu putin.

Oamenii iti zambesc si ei. Nimeni nu stie ce se ascunde in sufletul fiecaruia. Si nici nu ai curaj sa te uiti in ochii lor, caci vei regasi, foarte probabil, o particica din sufletul tau... si esti deja satula de el. Vrei altceva. Asa ca te uiti la zambetul lor, la cum s-au imbracat, la ce masina au, la ce vacante au, la ce poze pun pe Facebook. Si ei, ca si tine, sunt fericiti. La fel ca tine. Caci nici ei nu iti privesc ochii... ci doar cum te-ai imbracat, ce masina ai, ce vacante ai, ce poze pui pe Facebook.

In realitate suntem singuri.

Viata este facuta din zile bune si zile rele...

Suflet pereche. Singular sau plural?

In viata trebuie sa luam mereu decizii... unele sunt mai mici, altele mai mari, altele cruciale.
Unele nu pot fi luate de pe o zi pe alta, in timp ce altele necesita atentia imediata. Alegem ce sa mancam, daca sa mancam, cum sa mancam, unde sa mancam, cu cine sa mancam. Daca nu ai cu cine sa mananci... atunci de multe ori decizi sa nu mai mananci.

Asa este si cu iubirea.

Trebuie sa alegi daca iubesti, cum sa iubesti, unde sa iubesti, pe cine sa iubesti. Daca nu ai pe cine... atunci alegi sa nu mai iubesti. Irosirea iubirii nu este o optiune. De ce sa iubesti daca nu gasesti pe cineva care sa merite? De ce sa iubesti de unul singur?

Atunci cand gasesti ceea ce cauti, cand dai de persoana pe care o consideri jumatatea ta, sufletul pereche, iubirea vietii... este o minune si o bucurie. Nu se intampla tuturor... sau se intampla? Poate unii nu isi dau seama ca au trecut pe langa ea. Altii poate au confundat-o si acum... cand au gasit-o, sunt prinsi in alta realitate, in alta poveste de (mai multa sau mai putina) iubire. Si atunci sansa de a petrece restul vietii alaturi de "jumatate" se duce naibii. Sau nu?

Oamenii inseala. Oamenii se despart. Cuplurile se instraineaza, se racesc, se destrama. Se cearta de la nimicuri si se supara pe prostii... care, cu timpul, devin lucruri serioase... si se transforma in motiv de divort. Sa nu fie oare suflete pereche?

 Daca iti gasesti jumatatea, atunci nu te mai poti desparti de ea niciodata?

Tot mai multi oameni au inceput sa isi traiasca viata... sa se bucure de calatorie, de fiecare zi, de fiecare oportunitate... in iubire sau in afara ei. Multi aleg sa nu isi lege viata de o persoana pentru ca este mai usor asa... te poti razgandi mai usor, poti renunta mai repede, poti incerca mai multe ape, mai multe sanse, mai multe suflete.

Am intalnit oameni care au reusit sa isi gasesca persoana potrivita, jumatatea, si sa se casatoreasca si sa traiasca fericiti. Am intalnit persoane care se casatoresc fara a iubi si se despart iubind. Am intalnit si oameni care si-au intalnit jumatatea, iubesc, se casatoresc. Si apoi apare inca o jumatate. Ce sa faci cu doua jumatati?


Sursa foto: photobucket.com

Ce au in comun vinul si dansul?... Pe mine

Desi este abia debut de februarie pentru mine incepe sa vina primavara... soare, cald, porumbei zgribuliti si magnolii imbobocite... ce poate fi mai frumos? (Bine, vara este mai frumoasa, dar asta este alta poveste :) )

Primavara este anotimpul in care m-am nascut si, vrand-nevrand, imi place. Imi place mai ales pentru ca aduce innoire, prospetime, verde crud si speranta. Tot primavara este si ziua de nastere a jumatate din familia mea... (mama, sora, tata... :)). Si eu.

Ziua mea este pe 29 aprilie (sa va notati in calendar, zic!). Stiti ca de ziua mea este si Ziua Internationala a Dansului? Ei bine, nici eu nu stiam... Insa mi se potriveste perfect, caci imi place sa dansez, chiar daca nu o fac prea des si nici nu ma pricep prea bine. Si stiti ce mi se mai potriveste? O sticla de Feteasca Neagra. Stiti ca sunt innebunita dupa vinul asta, cu aroma intensa si cu personalitate, asa, ca mine.

Si m-am gandit: Ce ar fi ca acest superb vin sa aiba o zi a lui de nastere, care sa coincida cu Ziua Internationala a Dansului?... si cu a mea, ca nu ma supar! Se potriveste la fix. Sa va explic:

- vinul are un gust plin, cremos, puternic dar echilibrat, cu tanini rotunzi si un final persistent, fiind perfect pentru a fi servit primavara
- specialistii il recomanda a fi acompaniat de o friptura de berbecut, de miel proaspat, tinerel... pai nu primavara avem noi astfel de exemplare in jurul casei, in casa, pe masa, in gand, in vise si in burtici? Vinul acesta se potriveste perfect cu preaparatele pe care noi le servim de Paste, asa ca si el trebuie serbat acum

- apropo de Paste... ce poate fi mai bun decat un astfel de vin pe masa plina cu bucate alese? Imaginati-va licoarea asta limpede, de un roşu rubiniu intens cu nuanţe violacee, cum sta si priveste festinul si cum aluneca pe gat printre zambete si voie buna?
- dansul. Atunci cand bem un pahar de vin bun, curat, adevarat, avem si pofta de viata, sa traim si sa ne bucuram de ce dragi si de clipa aia frumoasa. Si toate acestea se leaga de dans perfect. Putem imbina asadar Ziua Nationala a vinului Feteasca Neagra cu Ziua Internationala a Dansului, si va iesi astfel cea mai vesela petrecere, asa cum numai romanii stiu sa faca. Si uite asa imbinam Vinul cu Arta

Un alt motiv - intemeiat de altfel - este ca ar pica de ziua mea... si ce l-as mai sarbatori.... cu tot neamul meu cel mare, cu prietenii dragi, cu escalopul de miel si cu mult dans. Nu asa ne petrecem noi? Ar fi cu siguranta in centrul atentiei, toata lumea ar intreba de el... sper ca nu doar de el!