Speranta...

Astazi despre speranta

Se spune ca speranta moare ultima... si asa este. De cate ori nu ti s-a intamplat sa te afli intr-o situatie ingrozitoare, sa simti ca ai atins cel mai de jos nivel si totusi, in ciuda oricarei aparente, inca sa speri? Asta ni se intampla tuturor... din fericire.

Sunt fascinata de aceste jocuri ale sortii, in care azi ai totul, maine nimic, azi esti fericit, maine esti la pamant, azi te consideri cel mai norocos om de pe pamant, maine totul se risipeste sub ochii tai si crezi ca viata ta s-a terminat. Si cu toate astea speri.

Da. Din pacate, de cele mai multe ori ramai cu speranta, pentru ca lucrurile nu se mai indreapta... Se schimba, se reinventeaza... te reinventezi, apar lucruri noi si treptat uiti. Speranta ta s-a materializat in ceva cu totul nou... insa si-a jucat rolul pana la capat si te-a tinut pe linia de plutire.

Se intampla insa uneori ca ceea ce ai sperat cu adevarat sa se intample. Ce poate fi mai frumos? Fie ca este vorba de obtinerea jobului dorit (pe care il ocupase insa altcineva in locul tau), fie ca problema nu este asa de grava cum a fost ea zugravita initial, fie ca iubitul (sau iubita) si-a dat seama ca totusi meriti sansa ta la fericire alaturi de el/ea.

Atunci cand ceea ce ai sperat se implineste ti se pare ca zbori. Pentru mine aia este fericre: sa vezi ca nu ai sperat in zadar, sa vezi ca ceea ce iti doresti tu s-a materializat si ca te poti bucura.

De multe ori se intampla sa stii ca lucrurile nu se mai pot intoarce la ceea ce era si cu toate astea sa speri. Cum poti sa speri la ceva ce stii ca este imposibil? Pentru ca ai invatat pe pielea ta ca in viata nimic nu este imposibil daca vrei si daca lupti pentru ceea ce vrei. Si asa apare speranta.

Nu trebuie sa ratezi nici un moment in viata

Daca ziua de maine nu mai exista?

Daca azi e tot ce ai? Daca viata asta, asa cum o stim noi, va fi curmata de un eveniment dincolo de puterea noastra? Ai fi multumit de viata ta? Ai fi impacat cu ceea ce ai facut pana acum pentru tine?

Pentru tine, da. Nu pentru altii, ci pentru tine ca suflet pe acest pamant.

S-a tot vorbit pe tema asta... si mi-a dat de gandit, asa cum v-a dat probabil si voua... Lucrurile au inceput sa le lege la mine in ultimul timp, mai ales ca am trecut prin mai multe schimbari si sunt inca in curs de... motamorfozare.. In ce inca nu stiu, dar stiu sigur ca este vorba de o versiune mai buna a mea.

Am avut, pe langa multe altele, o problema la un genunchi, nu grava (sper), dar suficient de urata cat sa ma oblige sa stau mai mult in pat sau inchisa in casa... Pe mine, cea care nu poate sta inchisa niciodata, nicaieri... nici in casa, nici in viata, nici in ganduri sau vise. Mi-am dat seama acum ca nu trebuie sa ratezi nici un moment in viata si ca trebuie sa te duci sa iei ceea ce iti doresti.

Daca iubesti pe cineva, spune-i! Chiar daca nu iti va raspunde la fel... macar tu vei stii ca ti-ai jucat cartea la fericire... Daca vrei ceva, cere! Poate nu vei primi... dar, daca nu incerci, nu vei stii niciodata, nu? Daca te-ai saturat, pleaca! Nu e usor? Ba da, e oricum mai usor sa pleci decat sa ramai acolo, inchis... fie ca vorbim de un job, de o casa, de un oras sau o relatie.

O viata ai, de ce sa o traiesti chinuita? Pentru cine? Cand vei mai avea 30 de ani? Sau 40? Sau 51? Sau 23? Exact! Niciodata! Atunci, de ce astepti? Ce astepti? De ce sa traiesti o viata de nefericire?

Mereu asteptam ceva: ziua de sambata, vara, Craciunul, ziua de salariu, ziua aia speciala in care sa purtam rochia cea noua sau camasa cu butoni. Si, uite asa, nu ne bucuram de ziua asta pentru ca o asteptam pe urmatoarea... care ar trebui sa fie mai... frumoasa, vesela, luminoasa, senina, fericita... Si, atunci cand vine ziua aia... daca mai vine... uitam sa ne bucuram de ea. Suntem prinsi in acest cerc al asteptarilor, al tristetii si al nemultumirii, al nefericirii si dezamagirii... Si nu ne dam seama ca ne dezamagim noi pe noi insine... caci ne-am amagit prea mult...

Nu vreau sa mai astept... Timpul trece pe langa noi... sau noi trecem prin timp... fara sa intelegem ca nu ne vom intoarce niciodata la ziua asta, la clipa asta. De ce sa o petrecem singuri cand putem sa fim fericiti? De ce sa renuntam la visele noastre? De ce sa ne multumim cu ceea ce ne ofera viata fara sa incercam sa obtinem mai mult? Nu meritam mai mult? Nu putem mai mult? Eu cred ca putem si meritam mai mult. De fapt, STIU ca meritam mai mult!

Bauer. Punct!

Vedere de la Crama Bauer

Vara imi aduce bucurii nesperate de fiecare data. Stie ca o iubesc si de aceea imi ofera mereu noi si noi experiente, ma surprinde mereu cu intamplari si evenimente memorabile si imi ofera speranta si incredere in viitor. Incep asa aceasta poveste caci este cel mai potrivit mod de a descrie senzatia pe care am avut-o atunci cand am avut bucuria de a merge la o degustare... altfel de vinuri oltenesti.

Degustare de vin este putin spus, caci experienta noastra la Crama Bauer de langa Dragasani a fost altceva...

Dar sa incepem cu inceputul.
Grupul Bloggarilor olteni a primit invitatia de a merge in vizita la cramele Stirbey si Bauer. Familia Raluca si Oliver Bauer au lansat aceasta propunere cu inima larg deschisa, iar noi am acceptat intr-o clipita... Recunosc, am fost putin sceptica atunci cand am auzit ca este vorba de a petrece o dupa-amiaza de vara, sambata, undeva in camp, sub soarele arzator al lunii iulie. Avand insa experiente anterioare si mai ales oameni frumosi alaturi, am zis sa ma sa sacrific :)

Vizita in sine mi-a intrecut insa toate asteptarile.
Lumea Bauer este cu totul aparte. Ii spun asa pentru ca aici chiar este un taram special. Crama in sine este construita in varf de deal, iar privelistea de jur imprejur este de vis. Stand acolo si ascultand povestile Dlui. Bauer eram purtata in copilarie, cand visam sa am o casa in varf de deal, rupta de lume, cu vii si pomi langa mine, cu o curte uriasa fara garduri, cu doi caini, o bancuta, un sot iubitor si un apus de soare la orizont. Ei bine, visul meu se aseza acum la picioarele mele, de o frumusete extraordinara si cu o liniste la care noi, cei ce stam in oras nici nu putem sa o cuprindem cu mintea. Intregului miracol i s-a alaturat si vinul, cel care unea realitatea cu visul si transforma reveria in concret.

Vizita a inceput cu un tur al cramei si cu depanarea de amintiri si povesti cu talc istorisite de cel ce se ocupa de partea "stiintifica" a vinificatiei. Vita de vie este o planta destul de sensibila si de pretentioasa, iar pentru a obtine un vin bun este nevoie de foarte multa munca in camp si de maini iscusite care sa stie exact ce si cand sa faca pentru a intretine rodul si a-l duce pana in punctul in care se va tranforma in licoarea Bahica. Desi nu este mare, crama este dotata cu tot ce ii trebuie, cu scule si ustensile bine intretinute si foarte bine chibzuite. Acest concept, pe care familia Bauer incearca sa il introduca si sa il dezvolte aici se numeste creativitate naturala, o idee demna de urmarit si sustinut pe viitor.

Domnul Bauer este, asa cum ii spune si numele, originar din Germania, insa a venit pe meleaguri oltenesti acum mai bine de 10 ani, si de atunci s-a indragostit de zona si de potentialul ei. Drept urmare, a preluat de-a lungul anilor si unele trasaturi locale, intre care darul de a povesti - repede ca un oltean - cu pasiune despre pasiunea sa, Vinul! Am ascultat povesti despre familie, despre traditii si despre educatie. Si am inteles de ce noi, in Romania, suntem inca departe de a ne atinge potentialul: din cauza unei mentalitati total gresite. La noi, din pacate, oamenii cred ca a muncii este o rusine si ca poti fi sef fara sa treci prin mai multe etape care sa te formeze. La ei - a se citi in  Germania - oamenii inteleg si apreciaza inca beneficiile implicarii copiilor in toate tipurile de activitati, de la cele casnice la cele ce le pot oferi un banutz in plus sau un plus de educatie, cultura sau deprindere, Aceasta atitudine am desprins-o atat din povestile gazdei noastre, cat si din atitudinea si pasiunea sa pentru ceea ce face.

Degustarea in sine a avut loc in poiana de langa crama, si a fost insotita de bucate alese, pregatite cu grija si mult talent de dna. Bauer. Am avut spre degustare 4 soiuri diferite de vin, "specialitati" daca le pot spune asa, sortimente pe care nu le gustasem pana acum.

Am degustat si savurat asadar Cramposie Selectionata 2015, vin sec, 11,1% vol. Alcool, 25 g/l zaharuri. Nu bausem pana acum, insa cu siguranta voi mai bea. Este un vin cu personalitate, pe care il tii minte usor si care se potriveste perfect cu vara si cu mancaruri usoare precum fructe de mare sau chiar un desert cu fructe.  A urmat Sauvignon Blanc de 2014, la fel de placut si de parfumat. Inca ma uimeste cum poate un vin - in cazul de fata  Sauvignon Blanc - sa fie atat de diferit fata de fratii sai de la alte crame.

Al treilea vin a fost ceva cu adevarat deosebit O.R.A.N.G.E din 2014. Cu o culoare aurie, strălucitoare, luminoasă şi un buchet complex de fructe galbene şi exotice, coajă de pâine poaspătă, fagure de miere si caramel. Gustul este aparte si pe mine m-a dus foarte tare spre tamaioasa, dar nu cum o stiu eu, ci mult mai intensa. O experienta cu totul aparte, mai ales pentru cei ce adora aromele tari.

Ultimul soi a fost Rose (Negru de Dragasani) din 2015. Culoarea m-a fermecat din prima, iar aroma... perfecta. Vin sec, 13,2 % vol. Alcool, aceesta ne-a fost servit alaturi de sarmalute in foi de vita pregatite special de dna. Bauer... o bunatate!

Imi este greu sa aleg un singur vin pe care sa vi-l recomand, caci toate au fost deosebite. Cu toate astea, cred ca cel ce m-a impresionat a fost primul, Cramposie, cu atat mai mult cu cat este un soi romanesc, local, si foarte bun!

Asadar, daca doriti sa vizitati crame in Dragasani si sa va bucurati de un vin foarte bun, de o atmosfera calda si de gazde dedicate si pricepute, atunci nu trebuie sa ocoliti Crama Bauer.

In incheiere as spune ca vinul Cramposie Selectionata 2015 este Surprinzator, vizita la crama a fost o Poveste, iar intreaga experienta a fost o Delectare.

Cand iti fuge pamantul de sub picioare

Nu stii unde te va duce duce viata... ori unde te va purta...

Asa spune o piesa ce se aude la radio... si cred ca asa este... Niciodata nu stii unde te duce viata, ce se va intampla maine, cine iti va iesi in cale, ce proiect sau job nou poate aparea la orizont din senin sau cine se va indragosti de zambetul tau...

Exista, normal, si reversul, caci nu toate lucrurile ce ti se pot intampla sunt, din pacate, pozitive. Nu vreau sa le amintesc aici decat cateva, mai putin fatale, dar care iti pot schimba perspectiva asupra vietii tale: poti afla, de exemplu, ca iubitul tau te paraseste... brusc... ori ca seful te da afara... ori ca cel care iti placea se insoara cu alta... desi tu il astepti din copilarie sa fie al tau... Adica... toate astea iti intorc brusc lumea cu fundul in sus, si nimic nu mai are acelasi gust ca atunci cand ai deschis dimineata ochii si ai pornit la lupta... Cum sa lupti cu asta?

Va spun eu: nu ai cum. Taci, inghiti, suferi in tacere si pe ascuns, iti pui zambetul de tamp pe fata si incerci sa nu pari afectata de nimic. In fond... iubitul era... cam nepotrivit pentru tine (a se citi ca singurul lui defect era ca.....aaaa.... avea el pe ale lui.... ca orice om!), jobul era prost platit, obositor pana la epuizare si lipsit de satisfactii (oricum iti propusesei de acum 2 ani sa pleci), iar barbatul pe care il vanai in secret de la 15 ani nu mai arata ca la 25...

Astfel de situatii apar frecvent in jurul nostru... si de multe ori nu stim. Pentru ca oamenii se ascund in spatele mastii si sufera in tacere. In fond, ce sens sa aiba vaicareala in public sau lamentarile? Eventual se va gasi un "binevoitor" care sa se bucure de raul tau...

Fiecare om are povestea lui in spate, propria experienta si propriile traume. Fiecare intamplare care ne afecteaza ne ramane undeva intiparita in minte si in suflet, si ne contureaza conduita viitoare si felul cum privim lucrurile. Ceea ce azi juri ca nu o sa faci niciodata peste un an ti se va parea o prostie, un lucru pe care l-ai facut deja si culmea, nici nu regreti.

Cui nu i s-a intamplat macar o data in viata sa aiba parte de una dintre intamplarile de mai sus sau de una asemanatoare? Cine nu a simtit macar o data ca ii fuge pamantul de sub picioare fara macar sa poata reactiona? Cum poti sa te opui si ce poti face cand decizia este unilaterala si cand stii ca nimic nu se mai poate schimba? Ganditi-va atunci cum este sa trebuiasca sa si ascunzi asta fata de restul universului.

Impachetand amintiri la Charisma

Acum ceva timp am fost invitata la un eveniment ca intre fete, gazduit de Charisma Antichitati chiar aici, la noi in oras. Stiam ca sunt de mult timp prezenti la noi si stiam ca au lucruri foarte misto pentru ca mereu merg acolo in cautare de cadouri si inspiratie... si de multe ori am plecat cu ceva pentru sufletelul meu! :)

Ce nu stiam insa este faptul ca ei sunt chiar din Craiova si anul acesta au implinit 19 ani de prezenta neintrerupta, chiar daca magazinul si-a mai schimbat locatia si apoi s-a inmultit si multiplicat in alte orase.

Evenimentul despre care va povesteam a avut loc in locatia lor cea mare si frumoasa de pe strada Rovinari, pentru localnici - inValea Rosie, acolo unde este si magazinul frate, Chic Maison. Dana Ilie m-a invitat sa particip la o impachetare de cadouri, asa cum se face ea... nu cum o facem noi. Am ajuns prima, cu ceva timp inainte de ora stabilita (obsedata sa nu cumva sa intarzii). Pentru ca eram prima, iar magazinul inchis publicului, m-am putut plimba linistita printre rafturi, mobilier si decoratiuni... Offff! As fi plecat acasa cu jumatate din ce era acolo... caci cealalta jumatate nu ar fi mai avut loc in casa. Sunt atat de finute si de "altfel" lucrurile de acolo, incat imediat te duc cu gandul la o poveste sau te fac sa te simti bine.

Gazdele au fost extrem de primitoare si ne-au povestit atat despre trecut, cat mai ales despre viitor si despre planurile de extindere si diversificare.

Elementul central a fost insa cadoul sau, mai exact, modul in care pot fi acestea impachetate. Cele doua domnisoare de la Charisma Antichitati ne-au aratat cat de frumos poate fi ambalat un vis, o surpriza sau un simbol al iubirii si prieteniei noastre. Poate parea simplu, insa este cat se poate de complicat uneori.

Mie imi place sa impachetez cadourile in general, caci le da un aer personal, o nota familiara si sentimentul ca nu am ales ceva la intamplare si l-am aruncat intr-o punguta.

Este nevoie de multa indemanare pentru unele dintre modurile de impachetare - iar fetele au fost uimitoare - insa pentu altele iti trbuie doar putina vointa si dorinta de a te implica. A, si putina hartie de calitate.

Va las mai jos cateva imagini din acea zi, ca sa vedeti si voi ce poate iesi din mainile domnisoarelor de acolo

Pentru un plus de inpiratie intrati pe pagina lor de Facebook - Charisma Antichitati, sau pe site-ul cu decoratiuni si cadouri.

Avincis - un colt de Rai

A trecut ceva timp de la evenimentul despre care voi povesti acum, insa nu am avut inca starea si timpul necesar pentru a scrie despre el.

Ca urmare a unei conjuncturi mai mult decat fericite, am avut bucuria de a-l cunoaste pe Mihai Frincu, reprezentant de seama al Cramei Avincis. Daca despre prima noastra intalnire am scris si am descris in impletirea vinului cu iubirea, acum urmeaza continuarea, caci Mihai ne-a invitat la Picnicul anual organizat pe domeniul familiei Stoica, in Valcea. Evenimentul este unul special, reunind prieteni si apropiati ai Cramei, dar si iubitori de vin si de bun gust.

Alaturi de gasca  largita de Bloggeri craioveni am pornit astfel spre Vila Dobrusa, locul care avea sa imi ramana intiparit in inima mult timp de acum inainte.

Atmosfera a fost una de poveste, iar vremea a tinut cu noi, caci soarele s-a mai ascuns dupa norii purtati de colo-colo de prietenul meu cel mai bun, vantul.

Vila Dobrusa, Avincis

Picnicul in sine a fost foarte reusit, cu oameni frumosi, distinsi si destinsi, relaxati, zambitori, calzi si blanzi. La asta sigur a contribuit si vinul, care s-a ridicat la nivelul asteptarilor, ba chiar le-a si depasit. Alb sau rosu, a fost pentru toate gusturile si pentru toate preferintele. Muzica si decorul au fost si ele la inaltime.... Sa nu credeti ca vreau sa ii laud excesiv, dar pentru mine chiar a fost totul foarte placut.

Aceasta zi m-a facut sa inteleg ca ceea ce ne inconjoara este frumos sau urat doar pentru ca asa vedem noi. Daca nu ai cu cine sa te bucuri de acele frumuseti... ele nu exista. Eu si grupul meu restrans de prieteni am savurat fiecare clipa, fiecare miros purtat de vant, fiecare fir de iarba si fiecare pahar de vin pe care l-am degustat acolo. Pot spune ca este un loc unde uiti pentru cateva ore de oras, de agitatia lui, de munca, de obligatii, de lumea nebuna in care traim, si in care te relaxezi si te detasezi complet de tot ceea ce iti poate umbri fericirea.

Cu un pahar de vin in mana, cu prietenii aproape si cu o asemenea priveliste cum iti ofera Domeniul Viticol Avincis... ce poti dori mai mult? Stiu... sa opresti timpul!

Multumesc din nou lui Mihai pentru bucuria de a ma fi invitat si pentru primirea minunata, si promitem sa revenim cat de curand pentru o noua cura de liniste si frumusete!

Iar voua, dragii mei, nu pot decat sa va recomand sa mergeti acolo! Nu veti regreta... mai ales ca puteti ramane si peste noapte in acest superb loc!

Iubiti si lasati-va iubiti

Azi am avut o revelatie.

Trebuie sa invat sa ma bucur de ceea ce este, de ceea ce am, de ceea ce poate deveni un lucru, o situatie, si sa las trecutul si scenariile nerealiste deoparte. Asta este cheia spre fericire si spre impacarea cu sine si cu viata asta.

Mi-a luat ceva timp sa ajung aici... dar am avut si ceva ajutor, pentru care multumesc! :)

Acum insa, ca am inteles, voi incerca... si voi reusi... sa nu uit.

... Asta scriam eu acum ceva timp... si am descoperit azi postarea inceputa si neterminata. Recitind insa, am ajuns la concluzia ca revelatia asta o am frecvent, atunci cand realizez ca trebuie sa fiu recunoscatoare pentru totul, pentru fiecare clipa petrecuta alaturi de oamenii frumosi si dragi de langa mine.

Din pacate, de multe ori uitam sa fim multumiti cu ce avem si mereu amanam fericirea pentru vara viitoare, pentru ziua de salariu, pentru cand imi voi lua casa mea, pana cand ma voi marita/insura, pentru cand vor fi copii mari, pentru orice alta zi, care se promite a fi mai buna, mai fericita, mai potrivita pentru a te bucura de ea...

Si astfel ne trece viata si se trec si oamenii de langa noi. Citeam povesti ale unor oameni care si-au pierdut prieteni si rude, ce s-au dus prea devreme pe alte taramuri.... am avut si eu un astfel de prieten... care a murit la 30 si ceva de ani...

Nu mai asteptati sa treaca timpul, nu mai amanati fericirea!

Traiti azi!

Iubiti si lasati-va iubiti! Meritati! :)

Singuratatea este alegerea ta

Uneori ne gandim ca suntem iubiti. Daca nu de un partener - priteten/a, sot/sotie sau amant/a - atunci macar de familie si de prieteni. Si ne este bine asa, caci una dintre nevoile de baza ale omului este aceea de acceptare si de iubire. Ne bucura acest gand... ca suntem apreciati de cei din jurul nostru, ca suntem cumva importanti pentru ei si ca simpla noastra prezenta contribuie la starea lor de bine.

Poate nu toti ne-am nascut in familii perfecte, poate nu toti avem multi prieteni, insa stim ca, aceia putini care exista totusi, ne iubesc si ne sunt aproape.

Singuratatea a devenit insa una dintre cele mai mari probleme ale societatii nostre. Suntem singuri in doi, singuri pe Facebook, singuri la serviciu... singuri. Ne simtim singuri, pentru ca nu ne mai suntem suficienti noi noua, pentru ca nu mai avem curajul sa ne deschidem sufletul si sa povestim altora ce se afla adanc in mintea si in inima noastra. Pentru ca atunci cand o facem ne izbim de o cu totul alta reactie decat cea pe care o doream sau o asteptam.

De cate ori ai povestit o intamplare haioasa cuiva si te-a privit cu dezgust sau cu un ochi critic doar pentru ca povestesti ceva ce "nu se cade"? De cate ori ai marturisit o slabiciune si ai fost luat peste picior? De cate ori ai vrut sa suni un prieten sa ii impartasesti bucuria ta si ai realizat ca mai bine nu, caci va fi invidios sau, si mai rau, te va face sa iti pierzi orice urma de bucurie prin atitudinea lui de doi bani? De cate ori?

Singuratatea in doi este insa cea mai grea. Acea singuratate pe care o regasesti in fiecare seara cand ajungi acasa, cand deschizi usa si nu gasesti decat un loc pustiu, pereti reci si goi, aceeasi canapea pe care o stii atat de bine, dar pe care o urasti din tot sufletul, acel dormitor in care se sting in fiecare seara sperantele zilei si se nasc in fiecare dimineata visuri noi, aceeasi bucatarie in care vrei sa faci mereu o surpriza si in care nu se aude niciodata: "Ce bun a fost!".

Singuratea in doi nu se rezuma insa la asta. Linistea, cuvintele goale, intrebarile banale si raspunsurile evazive adauga un pic de adevar. Dar nici acum nu este totul. Singuratatea in doi este atunci cand simti ca nu existi.

Oameni buni, nu mai fiti singuri! Nu mai permiteti nimanui sa va faca sa va simtiti singuri! Nu va mai permiteti voua sa va simtiti asa!

Viata este frumoasa, asa cum este ea. Niciodata nu poti avea totul, niciodata nu poti avea tot ce iti doresti, insa asta nu insemana ca nu ai nimic. Bucura-te de ceea ce este, ia fericirea din fiecare zambet, din fiecare floare, din fiecare om, din fiecare clipa.

Singuratea este alegerea ta. Nu lasa lucrurile asa.
Fa ceva!
Orice.
Pentru tine.

Zile proaste, zile bune.... asa ne trece viata

Zile proaste, zile bune.... asa ne trece viata.

Cand ajungi seara acasa si te privesti in oglinda iti spui: "Azi am avut o zi buna. Mi-a mers totul la serviciu, am terminat ce era urgent, am facut chiar si ceva in plus, am mancat... am stat mai putin pe Facebook si chiar am ras cu zapacitele mele de colege. Si parul imi sta bine azi".

Exista insa si varianta a doua, in care nimic, de la par la toc si de la vreme la felul cum te-a salutat portarul cand ai ajuns la serviciu nu iti place, nu te multumeste, nu te face fericita. Sau macar sa nu te enerveze.

Si seara, cand ajungi in fata aceleiasi oglinzi careia ieri ii spuneai ca ai avut o zi buna, te privesti si nu te recunosti... sa fi tu asa imbatranita, cu parul care iti tradeaza lipsa de timp, cu hainele sifonate si transpirate, cu fata asta... Uite... a mai aparut un rid, a mai aparut o cuta pe frunte... buzele s-au uscat si ele si parca... da... incep sa se subtieze si sa isi piarda din culoare.

Ochii te tradeaza insa cel mai mult, caci in ei sta toata supararea, tristetea, amaraciunea si neputinta acelei zile. Ei iti cunosc fiecare particica din suflet, fiecare speranta si fiecare regret. Pe ei nu ii vei putea pacali niciodata, oricat ai incerca. Asa ca, mai bine incerci sa nu te mai pacalesti, sa nu te mai minti, sa nu mai speri aiurea si sa nu mai incerci sa fi altcineva decat esti. Cine te cunoaste te iubeste sau nu. Nu poti schimba asta, asa cum nu poti schimba nici nenorocita asta de zi in care parca cerul s-a razbunat pe tine si ti-a stricat o zi ce se anunta superba de la prima ora.

Te-ai trezit plina de sperante si de vise, nu? Ai crezut ca azi este ziua aia, pe care o tot astepti, ziua in care va intelege si lumea ca tu ai nevoie doar de atentie, de intelegere si de putina iubire. Ai crezut ca azi isi va aminti de tine si te va baga in seama... ca va face ceva ca sa te faca fericita. Ei bine, nici azi. Poate maine Sau poimaine.

Maine trebuie sa fi din nou pregatita pentru intalnirea cu destinul. Sa te trezesti vesela, sa te imbraci frumos, sa te uiti in afurisita aia de oglinda si sa iti spui ca esti cea mai frumoasa, mai minunata, mai vesela si mai agreabila persoana din lume. Dupa care sa te dai cu putin parfum si sa iesi in lume radiind si zambind.

Si sa ai o zi buna. A doua pe saptamana asta. Ce daca e la final de saptamana? E bine si asa, cu 2 din 7. Ne multumim cu putin.

Oamenii iti zambesc si ei. Nimeni nu stie ce se ascunde in sufletul fiecaruia. Si nici nu ai curaj sa te uiti in ochii lor, caci vei regasi, foarte probabil, o particica din sufletul tau... si esti deja satula de el. Vrei altceva. Asa ca te uiti la zambetul lor, la cum s-au imbracat, la ce masina au, la ce vacante au, la ce poze pun pe Facebook. Si ei, ca si tine, sunt fericiti. La fel ca tine. Caci nici ei nu iti privesc ochii... ci doar cum te-ai imbracat, ce masina ai, ce vacante ai, ce poze pui pe Facebook.

In realitate suntem singuri.

Viata este facuta din zile bune si zile rele...