Cand privim omul pe care il iubim sufletelul ne zambeste. Nu cred sa existe sentiment mai placut decat acela sa poti privi in voie pe cel pe care inimioara ta l-a ales, fara sa te intrebe si fara sa te anunte macar. Ati observat ce frumosi sunt atunci cand sunt priviti fara sa stie? Nu isi cenzureaza nici un gest, nici un zambet, nici un moft. Sunt frumosi si naturali, sunt ei pe deplin si exact asa cum ii iubim.
Ii privim cu nesat atunci cand sunt picati pe ganduri, cand incearca sa rezolve o problema importanta sau atunci cand nu reusesc sa citeasca scrisul prea mic de pe ambalaj. Ii privim cu dragoste atunci cand mananca cu pofta din pestele pe care l-am pregatit special pentru ei, dar si atunci cand plimba lingura prin supa. Ii sorbim din priviri cand dorm si ne tinem respiratia sa nu ii trezim cumva, sa nu le tulburam linistea si sa le stergem cumva zambetul acela angelic de pe chip. Dorm atat de frumos, sunt atat de calzi si de blajini in orele diminetii incat par niste copii rasfatati. Si asta sunt! Sunt copiii nostri pe care ii hranim, ii alintam si ii iubim cu toata inima.
Ii privim cu ochii sufletului mereu, chiar si atunci cand nu sunt langa noi. Ii privim - desi se afla la kilometri multi de noi - cum isi aranjeaza lucrurile pe birou, cum isi pornesc adormiti laptopul sau cum isi prepara un ceai. Ii urmarim cu coada ochiului si atunci cand masinaria asta care ni-i rapeste atat de mult si atat de des nu face ce ii cer si se supara si se stramba la ea si chiar, uneori, ii vorbesc ca si cum ar avea viata.
Cel mai mult insa imi place sa il privesc in public. Atunci stiu ca nu este cel mai indicat loc sau moment pentru a-i analiza fiecare trasatura, fiecare fir de par, fiecare cuta a fetei si fiecare tresarire involuntara. Dar mie atunci imi place mai mult. Isi ia aerul acela de barbat hotarat, de om cu picioarele pe pamant, care nu se lasa intimidat de nimic. Ii urmaresc ticurile.... fiecare deschidere a gurii, fiecare buzitza lasata si fiecare botic pe care il face atat de natural si de dulce. Ochii lui fie se misca ca doua margele in cautarea ideii perfecte, fie sunt atintiti asupra celui ce vorbeste, in incercarea de a patrunde si cele mai ascunse intelesuri. Ii privesc chipul, ii admir mintea si imi doresc sa reusesc sa patrund macar o particica din ceea ce se intampla acolo, in spatele atitudinii asteia serioase.
In acelasi timp insa, ma bucur ca stiu ce se afla in spatele ochilor lui... si asta este tot ceea ce conteaza acum pentru mine. Pentru ca cel mai tare imi place sa ii privesc ochii. Fascinatia mea pentru ochi ma poarta in lumi nestiute, in salasuri ale sufletului pe care poate nu multi au avut norocul sa ajunga. Sa privesti pe cineva atat de adanc in ochi incat sa ii vezi sufletul si sa ii citesti iubirea... ce bucurie poate fi mai mare?
Ai simtit vreodata cum toata dragostea de care este capabil un om te invaluie printr-o singura privire? Ai vazut cum acel cordon care leaga doua suflete se strange mai tare si mai tare cu fiecare clipa, cu fiecare vorba sau, si mai bine, cu fiecare tacere dintre voi?
Doar sa il privesc ma face fericita. El nu intelege asta, desi ii spun mereu cand ma surpinde privindu-l. Nu intelege cum doar privind in tacere te poti indragosti din nou si din nou de cineva... nu intelege ca acele momente te pot face sa zbori, sa visezi si sa te incarci cu energie si viata pentru zilele ce vor urma. Tot ce stie este ca, atunci cand sunt in preajma lui zambesc cu totul, chiar daca sunt trista, obosita, suparata sau chiar nervoasa. Insa simpla lui prezenta ma linisteste si ma incalzeste. Nu i-am spus asta pana acum... dar cred cu tarie ca stie si, mai ales, ca simte. Sper ca ma simte....
Imi place sa il privesc pe dea-ntregul, din cap pana in picioare, sa zambesc si sa multumesc pentru ceea ce am. Asta fac in fiecare zi, si ma bucur si ma minunez de sansa pe care o am... sansa de a fi intalnit o astfel de persoana, o astfel de energie, o astfel de iubire.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu