Uneori ne gandim ca suntem iubiti. Daca nu de un partener - priteten/a, sot/sotie sau amant/a - atunci macar de familie si de prieteni. Si ne este bine asa, caci una dintre nevoile de baza ale omului este aceea de acceptare si de iubire. Ne bucura acest gand... ca suntem apreciati de cei din jurul nostru, ca suntem cumva importanti pentru ei si ca simpla noastra prezenta contribuie la starea lor de bine.
Poate nu toti ne-am nascut in familii perfecte, poate nu toti avem multi prieteni, insa stim ca, aceia putini care exista totusi, ne iubesc si ne sunt aproape.
Singuratatea a devenit insa una dintre cele mai mari probleme ale societatii nostre. Suntem singuri in doi, singuri pe Facebook, singuri la serviciu... singuri. Ne simtim singuri, pentru ca nu ne mai suntem suficienti noi noua, pentru ca nu mai avem curajul sa ne deschidem sufletul si sa povestim altora ce se afla adanc in mintea si in inima noastra. Pentru ca atunci cand o facem ne izbim de o cu totul alta reactie decat cea pe care o doream sau o asteptam.
De cate ori ai povestit o intamplare haioasa cuiva si te-a privit cu dezgust sau cu un ochi critic doar pentru ca povestesti ceva ce "nu se cade"? De cate ori ai marturisit o slabiciune si ai fost luat peste picior? De cate ori ai vrut sa suni un prieten sa ii impartasesti bucuria ta si ai realizat ca mai bine nu, caci va fi invidios sau, si mai rau, te va face sa iti pierzi orice urma de bucurie prin atitudinea lui de doi bani? De cate ori?Singuratatea in doi este insa cea mai grea. Acea singuratate pe care o regasesti in fiecare seara cand ajungi acasa, cand deschizi usa si nu gasesti decat un loc pustiu, pereti reci si goi, aceeasi canapea pe care o stii atat de bine, dar pe care o urasti din tot sufletul, acel dormitor in care se sting in fiecare seara sperantele zilei si se nasc in fiecare dimineata visuri noi, aceeasi bucatarie in care vrei sa faci mereu o surpriza si in care nu se aude niciodata: "Ce bun a fost!".
Singuratea in doi nu se rezuma insa la asta. Linistea, cuvintele goale, intrebarile banale si raspunsurile evazive adauga un pic de adevar. Dar nici acum nu este totul. Singuratatea in doi este atunci cand simti ca nu existi.
Oameni buni, nu mai fiti singuri! Nu mai permiteti nimanui sa va faca sa va simtiti singuri! Nu va mai permiteti voua sa va simtiti asa!
Viata este frumoasa, asa cum este ea. Niciodata nu poti avea totul, niciodata nu poti avea tot ce iti doresti, insa asta nu insemana ca nu ai nimic. Bucura-te de ceea ce este, ia fericirea din fiecare zambet, din fiecare floare, din fiecare om, din fiecare clipa.
Singuratea este alegerea ta. Nu lasa lucrurile asa.
Fa ceva!
Orice.
Pentru tine.
