miercuri, 9 decembrie 2015

Uneori ne indragostim de cine nu trebuie



Uneori ne indragostim de cine nu trebuie.
Cui nu i s-a intamplat asta macar o data in viata?
De ce nu trebuie?... pentru ca asa spun altii, pentru ca spune ratiunea noastra, pentru ca asa se dovedeste a fi cativa ani mai tarziu.
Pentru ca este prea tanar sau prea batran, pentru ca nu are casa lui, pentru ca nu are un job bun, pentru ca asa zice mama, pentru ca este mai scund decat trebuie (se aplica in ambele directii la fel de bine), pentru ca nu are studii, pentru ca se da prea destept cu cate a facut el pana acum, pentru ca a avut prea multe relatii inainte, pentru ca este la prima relatie si nu stie ce face.
Pentru ca nu esti pregatita. Sau pregatit.
Pentru ca el nu este pregatit... sau ea.
Pentru ca e om insurat. Sau tu esti maritata. Sau amandoi.
Pentru ca fumeaza si bea prea mult. Pentru ca este din alt oras. Pentru ca prietenele tale nu il plac. Pentru ca prietenii tai o plac prea mult.
Pentru ca este prea sexi si atrage cam multe priviri. Pentru ca este o persoana introvertita si tine totul in sine.
Pentru ca nu se gandeste decat la bani. Pentru ca nu ii are.
Pentru ca a terminat acum putin timp o relatie. Pentru ca este singur/a de prea mult timp.
Pentru ca a avut relatii pasagere. Sau una si buna. Prea buna.
Pentru ca este prea serios/oasa. Ori prea zapacita.
Pentru ca are prea multi prieteni pe Facebook. Ori prea putini.
Pentru ca este vegetariana. Sau pentru ca vrea sa ii gatesti. Pentru ca mananca in oras.
Pentru ca iese cu baietii la bere prea des. Pentru ca arunca cu banii pe haine.
Pentru ca vorbeste prea mult la telefon.

Pentru ca nu te iubeste.
Atunci... iubeste-l tu!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu