marți, 20 octombrie 2015

Cui (nu) ii este frica de stomatolog?


 
Mie (da)! Sau, mai bine spus, imi era! De ce la timpul trecut?
Pentru ca am avut norocul sa ajung la o clinica stomatologica specializata, unde am intalnit o echipa foarte buna si prietenoasa de specialisti/profesionisti care m-au facut sa uit unde sunt si ce ma asteapta! 

Da, este mai greu sa asociem, la noi cel putin, cuvantul „medic”cu cel de „prietenos”, insa atunci cand se intampla este chiar un lucru mare!

Sa va spun mai bine toata peripetia.

Dupa cum stiti, eu locuiesc in Craiova. Sora mea locuieste la București. De cate ori mergem in vizita la ea ne prezinta noile sale descoperiri, noile restaurante, cluburi, sali de cinema, teatre independente, tot tacamul. De data aceasta m-a surprins intr-un mod ce nu mi-a picat tocmai bine. Zice: „Hai sa va duc la stomatologul meu, ca tot cautati voi pe cineva care sa va faca un detartraj ca la carte si nu va mai hotarati odata!”. Da, mersi soro, chiar de asta venisem in capitala tarii: sa ma duc la unul care sa ma chinuie o ora si sa nu pot manca alte doua… zile!

Credeti ca am scapat de gura… ei? (va citi articolul, caci altfel aveam eu mai multe cuvinte de „lauda”). Asa ca ne-am imbracat frumos si ne-am dus la spanzuratoare!

Pe drumul spre clinica nu i-a mai tacut gura – ori ca sa uitam noi de durerea ce parac ma si luase de dinti, ori ca era nevorbita, ori ca sa ne arate dintii ei cei proaspat albiti la aceeasi clinica: ce bine s-a simtit, nu a durut-o deloc, nici nu a simtit cand i-a facut ce i-a facut acolo, ca domnul doctor era si foarte dragur, si foarte amabil, si foarte profi in tot ce a facut.
Cand am ajuns la „taiere”, parca gresisem adresa: era o cladire super ok, moderna, extrem de curata (si mi-am amintit de cineva care spunea ca in strainatate poti sa manaci de pe jos la spital – asa m-am simtit si eu acolo). Ne-a intampinat o doamna care ne-a confirmat programarea pe care o si facuse sora mea pe ascuns, si am asteptat cuminti vreo cinci minute (caci ajunsesem mai devreme de frica sa nu intarziem). Am profitat din plin de aceste 5 minute pentru a ma acomoda cu spatiul: mare, luminos, frumos mirositor (eu am o problema cu mirosurile!), din cand in cand mai trecea o doamna asistenta care conducea un pacient spre iesire si ma tot gandeam ce le-or fi dat bietilor oameni de ies razand de la dentist!

A venit randul meu. M-au trecut toate apele, mi-am amintit ca am nevoie la baie… la aia a mea din Craiova, de la 300 de km distanta! Doamna sau domnisoara doctor a fost insa foarte amabila, a stat de vorba cu mine, m-a intrebat diverse lucruri legate de mine dar si generalitati, astfel ca nici nu am realizat cand am ajuns pe scaun. Am solicitat un detartraj, care a fost facut cu instrumente futuriste, foarte profi si mai ales silentioase (nu se mai auzea bazaitul ala care baga spaima in oameni).

La final am mai discutat putin cu doamna doctor, am primit mai multe sfaturi despre cum sa imi intretin dantura si apoi am iesit zambind din cabinet. Sotul meu, care isi astepta randul, a crezut ca nu am mai facut detartrajul cand a vazut ca ii zambesc „calaului”.


Pe drumul spre casa ma tot gandeam ca am intrat si noi in lumea civilizata si ca vizita la stomatolog nu mai este o experienta cu potential traumatizant, ci poate fi chiar o experienta educativa si placuta.