Înțelegeți acum de ce sunt mereu în căutare de idei de mâncăruri bune, pe care eventual sa le putem manca toți și sa satisfacă toate gusturile și preferințele.
Pe lângă paste (cele cu sos de smantana și ciuperci sunt în top), un alt fel de mâncare super apreciat a devenit și pizza home made.
Înainte comandam pizza acasă destul de des, pentru ca eu o ador, și era o varianta super rapida de mancare bună, satioasa, ușor de mancat și care sa poată fi aleasa după bunul plac. De când a început și cea mica sa poftească la ce mancam noi, nu prea mai putem sa ne facem de cap. Asa ca a apărut nevoia de a face pizza în casa, astfel gătind pentru toți 3 în același timp, cu ingrediente alese atent și pe gustul fiecăruia.
Va dați seama că pentru copil nu pot găti cu mezeluri sau alți crocobauri, dar nici cu brânzeturi sărate. Asa ca am ales - pentru ea și pentru mine - sa fac pizza din 4 ingrediente simple: sos de roșii, mozzarella, ciuperci și ardei. Ultima data am făcut mai multe tăvi, asa ca am facut una și pentru mine separat de ea, în care am pus și măsline feliate. Pentru soț am făcut o pizza mai bogata, adăugând si ceva șuncă de curcan.
Cum o fac eu?
Blatul îl fac mereu în casa, la robot, din faina, apa, ulei și drojdie. Nu pun sare, pentru ca mănâncă și bebelina. Dintr-un kilogram de faina mi-au iesit 4 tavi de cuptor de pizza.
După dospire se frământă aluatul ușor, pe masa unsa cu puțin ulei și se împarte în părți egale (în cazul meu am împărțit în 4)
Se întinde blatul în tava (eu am pus hârtie de copt), se unge cu sos de roșii în care am adăugat busuioc, piper, usturoi pisat, se așează apoi feliile de ciuperci tăiate subțire, ardeiul felii subțiri, apoi se pune mozzarella rasa (sau felii, însă eu prefer rasa pe răzătoarea mare), astfel incat sa fie acoperita toată suprafața.
Secretul ca o pizza făcută în casa sa fie coapta bine este cuptorul. Acesta trebuie sa fie încins bine, la o temperatură cât mai mare. Eu am cuptor electric ce ajunge la 220 de grade, si l-am încins cam 30 de minute pana am băgat prima tava. Pizza se coace cam în 15-20 de minute maxim, asa ca imediat ce bag o tava în cuptor trebuie sa ma apuc de alta pizza, ca să fie gata aranjata pana se coace prima.
De asemenea, blatul trebuie sa fie mai subțirel, iar ingredientele sa nu fie multe și aglomerate.
Aceasta reteta este perfecta pentru copii, caci este ușor de mancat și pentru ei, nu conține decât ce vreți voi și este proaspătă și bună.
Eu am ales Mozzarella Gourmet Delaco pentru ca are un conținut foarte mic de sare, deci pot sa ii dau și bebelinei. În plus, se topește frumos și capata un gust foarte plăcut, dulceag. Am pus aceasta mozzarella la încercare în mai mute tipuri de pizza, și mereu da acel gust bogat și plin. Salvezi alimente și pregătești o mâncare super bună și rapida pentru toată casa.
De ce Joia facem pizza? Pentru ca joia este ziua când se termina cam tot ce mai am gatit sau cumpărat prin casa (la noi vinerea este ziua de aprovizionare), asa ca joia rămânem în pana de idei și cu frigiderul cam gol. Dar mereu am in casa faina, mozzarella, ceva ciuperci și eventual o conserva de ton, piept de pui sau o bucata de friptura pe care o pot refolosi pentru Mofturosul cel Mare si o pot adauga în pizza lui. Și oricum, la magazinul de lângă noi sigur găsește un mezel care sa ii placa. Noi nu mancam mezeluri mai deloc, doar în pizza (el, caci eu ni mananc carne deloc).
De când s-a născut cea mica mi-am propus sa facem cât mai multe tradiții in familie, pentru ca asa își formează amintiri frumoase. Pana acum a fost destul de mica, asa ca nu prea am putut, însă de ceva timp am început sa introducem treptat aceste tradiții. Făcutul de pizza în casa joia este un minunat exemplu de astfel de tradiție pe care o vom implementa. Este distractiv și pentru mine, dar și pentru ea, caci degusta din toate ingredientele - ciupercile crude nu prea ii sunt pe plac :)) - amesteca în sosul de roșii, mănâncă jumătate din ardeiul pregătit pentru pizza și apoi zice "ata" ("alta bucata"), și tot asa.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu