marți, 22 decembrie 2020

Mar, scorțișoară si portocala - mirosul amintirilor

Va scriam acum câteva zile despre uleiurile de aromaterapie pe care le-am descoperit de curând - și anume cele de la Aroma Land. Azi am descoperit noi arome si am zis sa va povestesc si despre ele, pentru că nu trebuie sa le ratați zilele acestea.
în weekend am fost în vizita la sora mea și, când am întrat în casa am fost învăluită de un parfum divin de scorțișoară si mar, ceea ce m-a surprins pentru ca știam ca sora mea abia ajunsese acasa si nu înțelegeam cand a avut timp sa pregătească ceva bunătăți. Nu mica mi-a fost mirarea cand mi-a arătat sticluțe cu uleiuri parfumate de mar si scorțișoară pe care le utilizase pentru a condimenta atmosfera. Spun condimenta pentru ca exact asa se simțea în toată casa - ca intr-o patiserie unde se pregătesc delicii sau intr-o bucătărie unde se gatesc cele mai savuroase preparate. 
Mi-a arătat întreaga ei colecție de uleiuri volatile, caci are mult mai multe. Mi-a atras atenția și cel de portocale, caci mirosul lui mi-a amintit de copilărie, de iernile la tara cand puneam cojile de portocale pe brâul sobei pentru a umple toată casa bunicilor de mirosul acela cald de sărbătoare, veselie, familie și cămin.
Așadar, azi va recomand sa încercați si aceste trei arome de uleiuri aromaterapie - mar, scorțișoară si portocala. 
Dacă portocala pe mine ma duce cu gândul la cămin și familie, mărul va transpune parca în casa părinților,  când coceam mere mici și roșii în cuptor sau pe soba si apoi mi se lipeau degetele de dulceața aceea caramelizata si atat, atat de buna!
Scorțișoara imi da insa o alta stare... este mai misterioasa, mai spicy, mai incitanta. Am încercat și eu acasă un astfel de ulei parfumat în noul meu vas de aromaterapie si gândul m-a dus la placintele cu mar si scorțișoară pe care le mancam in timpul liceului cand fugeam in parc și ne dădeam cu punga pe derdeluș, la vinul fiert pe care il facea bunicul si la biscutii pe care îi pregătește mama de sărbători și care nu mai apuca ziua de Crăciun. 
Asociem mereu amintirea cu un miros, si regăsirea acelui parfum ne poarta instantaneu in lumea aceea care părea  - și de multe ori era - perfecta fara sa știm. Aceste mirosuri mie imi fac sărbătorile frumoase și umplu casa de căldură și de confort. 
Va invit așadar sa va bucurați si voi de aceste arome si sa încercați uleiurile volatile de portocala, mar, scorțișoară si brad pentru sărbători de iarna altfel. Si daca nu aveți amintiri legate de aceste arome, poate veți crea anul acesta unele.

marți, 15 decembrie 2020

Virgin Green - upcycling creativ pentru sticlele de sticla

Ca voi toți în perioada aceasta,  și eu am început sa caut cadouri de Crăciun online, pentru că nu am timp și nici disponibilitate de a umbla prin magazinele aglomerate. In plus, am descoperit ca online poti găsi lucruri mult mai faine și inedite.
Asa s-a întâmplat și de data aceasta, când am descoperit un proiect super interesant, si anume Virgin Green, un magazin online unde am găsit produse realizate prin reciclare creativa din sticle de sticlă recuperate. 
Pentru ca sustin acest gen de inițiative si pentru că îmi plac oamenii cu pasiune, am cautat mai multe detalii si am vrut sa aflu povestea din spatele Virgin Green. 
 Fondatorul Virgin Green se numește Ionuț Tihulca, care spune ca Virgin Green a apărut din dorința de a participa activ la protejarea naturii și crearea unui mediu de trai mai sănătos, mai sustenabil pentru noi și copiii noștri. A început prin a crea pentru uzul propriu diverse produse pentru casa, de la pahare la candele si chiar corpuri de iluminat. "Imi doresc o lume fără deșeuri, o lume în care oamenii trăiesc în armonie cu natura și o protejează printr-un mod de viață sustenabil. O lume in care sa consumam mai responsabil, sa avem mai mult respect fata de mediul inconjurator si de Mama noastra Pamant care ne da totul, necerand nimic in schimb.
Un mediu mai sănătos pentru noi si generațiile viitoare." spune Ionuț, mândru de proiectul sau de Upcycling, adică reutilizarea materialelor într-un mod creativ. 
Mica echipă preia sticle de bere sau vin - care ar ajunge altfel deșeuri - și le prelucrează in atelier pentru a le da o noua viață și o nouă utilitate intr-un mod cât mai creativ, cu respect pentru natura si pentru generațiile viitoare. Fiecare produs Virgin Green reprezinta un produs unicat, creat din dragoste pentru verde si pentru sustenabilitate. Sticlele sunt recuperate din restaurante, baruri, cafenele sau gospodariile oamenilor, uneori si din natura, duse în atelierul din Bucovina, unde sunt spălate, tăiate, șlefuite manual și transformate in obiecte sustenabile si inedite, care pot bucura orice casa.
Pe mine m-a convins acest proiect ce presupune reutilizarea creativa a materialelor, asa ca am cumpărat un set de pahare realizat din sticle de bere! Puteți găsi și voi mai multe tipuri de pahare, dar și lumânări realizare din materiale naturale, în suport de sticlă sau lustre cu adevărat speciale și unicat.
Minunatul meu set de pahare upcycled se numește Solca si are un design modern și deosebit.
 Ceea ce face ca aceste pahare sa fie atat de unicate este trecutul lor, viata traita, forma, culorile dar si povestile la care au vegheat , povesti de dragoste,  povesti de dor, impliniri, trairi dar si emotii.
Va las mai jos câteva fotografii din cadrul procesului de fabricație,  pentru a va convinge singuri despre ce este vorba 
Va invit așadar sa aruncați o privire pe site și sa va comandați pentru voi sau pentru a le darui cateva dintre produsele lor. Veți susține astfel atat mediul inconjurator cat si o afacere micuta care s-a pus în slujba unui viitor mai bun prin reciclare creativă, Upcycling si sustenabilitate.

luni, 7 decembrie 2020

Parfum de iarna în casa ta


Nu sunt mare fan al iernii, asta în special din cauza frigului si a zilelor scurte și mohorâte. Imi place insa foarte mult perioada sărbătorilor de iarnă si mai ales Crăciunul cu bradul împodobit si mirosul acela de cetină. De câțiva ani însă am încetat sa mai cumparam brad natural pentru ca imi pare rau sa vad cum sunt tăiați si aruncați după câteva săptămâni, doar pentru a ne face noi o plăcere. Asa ca am cumpărat un brad artificial mare, pe care îl împodobim în fiecare an si pe care îl vom păstra inca mulți de acum înainte. Dar parca îmi lipsește mirosul acela de brad. Din acest motiv am căutat alternative cât mai eco friendly si am găsit mai usor decat mi-am imaginat: aromaterapie - uleiuri parfumate sau uleiuri aromaterapie. 
Cautand pe net - ca noi toți în perioada asta - am descoperit ca exista astfel de produse într-o varietate mult mai mare decât stiam eu: uleiurile de aromaterapie sunt disponibile în 57 de arome, iar beţişoarele parfumate pot fi găsite în 30 de arome. Bețișoare parfumate eu folosesc de foarte mult timp pentru a crea o atmosferă plăcută și caldă în casă, dar și în timpul ședințelor de meditație, in special cele cu miros de mosk sau iasomie, ori antitabac.

Revenind la uleiuri volatile, am ales pentru perioada aceasta așadar unele cu miros de brad, si am pus în coș si un vas aromaterapie pentru a le putea utiliza. Ce mi-a plăcut foarte tare este faptul că, pe lângă utilizarea clasica, in aceste vase ceramice speciale (care, apropo, sunt niște vase foarte frumoase, iar lumina se joaca foarte frumos pe pereți sau tavan), uleiurile aromate pot  fi folosite în multe feluri:
• Pentru odorizarea spatiilor  prin folosirea  candelelor ceramice sau a difuzoarelor ultrasonice,
• pentru reimprospatarea bradutilor auto, a saculetilor din garderobe, a potpourriurilor decorative - ceea ce am si făcut pentru ca aveam potpuriuri si nu ma induram sa le arunc, deși nu mai miroseau deloc
• Se pot folosi prin picurare pe filtrul de la aspirator sau in apa pentru a parfuma aerul cand aspiram - și asta am făcut caci ma saturasem de același miros de lămâie sau lavandă pe care le au majoritatea soluțiilor de curatenie
• Se folosesc prin picurare pe filtrul de la aerul conditionat.
• Se folosesc in masina de spalat la limpezire  pentru parfumare 
• Se folosesc combinand cateva picaturi de ulei cu apa dintr-un pulverizator si pulverizand usor  pe perdele, covor, canapea, cearsafuri, bancheta de la masina etc.
• Se picura in apa din galeata pentru mop.
Toate aceste utilizari au, până la urmă, același scop si rezultat: un miros super plăcut în casă sau mașină, care te si relaxează si îți da o stare de bine și de liniște. Mai ales în perioada asta eu am simțit nevoia să fac ceva în plus pentru a mă simți mai bine chiar dacă stau închisă toată ziua în casă, așa că un miros nou în fiecare si senzația aceea pe care ți-o creează au fost mai mult decât binevenite.
Voiam sa va mai spun și faptul ca am cumpărat cu si mai mare bucurie când am văzut ca cele mai multe produse sunt fabricate chiar la noi în oras, in Craiova. 
Brandul de produse de aromaterapie Aroma Land - caci de la ei le-am luat pe toate - sunt marcă a companiei româneşti Electric Masters SRL si a fost lansat acum 20 de ani, devenind, de-a lungul timpului, sinonim cu calitatea şi inovaţia în acest domeniu. Au puncte de producţie în România la Craiova, dar şi în India sau Italia. Tocmai această experiență îndelungată si faptul ca au colaborări cu mari case de parfum din lume au făcut ca produsele lor sa se evidențieze pe piață și sa atragă tot mai mulți utilizatori, care le aleg pentru calitate, pentru aromele distincte si pentru beneficiile oferite. 
Așadar, dacă vă doriți sa va schimbați starea, sa va relaxați si sa va bucurați putin mai mult de brad și de toată perioada asta, atunci încercați cateva dintre uleiurile parfumate de la Aroma Land. Cu siguranță aveți de unde alege si promit că nu veți regreta.

PS: puteți face o selecție de uleiuri aromaterapie, bețișoare parfumate si vase aromaterapie si le puteți oferi în dar Crăciun! Un cadou inedit si parfumat în același timp!

Sărbători fericite!