luni, 27 iunie 2016

Avincis - un colt de Rai

Avincis

A trecut ceva timp de la evenimentul despre care voi povesti acum, insa nu am avut inca starea si timpul necesar pentru a scrie despre el.

AvincisCa urmare a unei conjuncturi mai mult decat fericite, am avut bucuria de a-l cunoaste pe Mihai Frincu, reprezentant de seama al Cramei Avincis. Daca despre prima noastra intalnire am scris si am descris in impletirea vinului cu iubirea, acum urmeaza continuarea, caci Mihai ne-a invitat la Picnicul anual organizat pe domeniul familiei Stoica, in Valcea. Evenimentul este unul special, reunind prieteni si apropiati ai Cramei, dar si iubitori de vin si de bun gust.

Alaturi de gasca  largita de Bloggeri craioveni am pornit astfel spre Vila Dobrusa, locul care avea sa imi ramana intiparit in inima mult timp de acum inainte.

Atmosfera a fost una de poveste, iar vremea a tinut cu noi, caci soarele s-a mai ascuns dupa norii purtati de colo-colo de prietenul meu cel mai bun, vantul.

Vila Dobrusa, Avincis
Vila Dobrusa, Avincis
Picnicul in sine a fost foarte reusit, cu oameni frumosi, distinsi si destinsi, relaxati, zambitori, calzi si blanzi. La asta sigur a contribuit si vinul, care s-a ridicat la nivelul asteptarilor, ba chiar le-a si depasit. Alb sau rosu, a fost pentru toate gusturile si pentru toate preferintele. Muzica si decorul au fost si ele la inaltime.... Sa nu credeti ca vreau sa ii laud excesiv, dar pentru mine chiar a fost totul foarte placut.

Aceasta zi m-a facut sa inteleg ca ceea ce ne inconjoara este frumos sau urat doar pentru ca asa vedem noi. Daca nu ai cu cine sa te bucuri de acele frumuseti... ele nu exista. Eu si grupul meu restrans de prieteni am savurat fiecare clipa, fiecare miros purtat de vant, fiecare fir de iarba si fiecare pahar de vin pe care l-am degustat acolo. Pot spune ca este un loc unde uiti pentru cateva ore de oras, de agitatia lui, de munca, de obligatii, de lumea nebuna in care traim, si in care te relaxezi si te detasezi complet de tot ceea ce iti poate umbri fericirea.
Via Avincis
Cu un pahar de vin in mana, cu prietenii aproape si cu o asemenea priveliste cum iti ofera Domeniul Viticol Avincis... ce poti dori mai mult? Stiu... sa opresti timpul!

Multumesc din nou lui Mihai pentru bucuria de a ma fi invitat si pentru primirea minunata, si promitem sa revenim cat de curand pentru o noua cura de liniste si frumusete!

Iar voua, dragii mei, nu pot decat sa va recomand sa mergeti acolo! Nu veti regreta... mai ales ca puteti ramane si peste noapte in acest superb loc!


vineri, 3 iunie 2016

Iubiti si lasati-va iubiti



Azi am avut o revelatie.

Trebuie sa invat sa ma bucur de ceea ce este, de ceea ce am, de ceea ce poate deveni un lucru, o situatie, si sa las trecutul si scenariile nerealiste deoparte. Asta este cheia spre fericire si spre impacarea cu sine si cu viata asta.

Mi-a luat ceva timp sa ajung aici... dar am avut si ceva ajutor, pentru care multumesc! :)

Acum insa, ca am inteles, voi incerca... si voi reusi... sa nu uit.

... Asta scriam eu acum ceva timp... si am descoperit azi postarea inceputa si neterminata. Recitind insa, am ajuns la concluzia ca revelatia asta o am frecvent, atunci cand realizez ca trebuie sa fiu recunoscatoare pentru totul, pentru fiecare clipa petrecuta alaturi de oamenii frumosi si dragi de langa mine.

Din pacate, de multe ori uitam sa fim multumiti cu ce avem si mereu amanam fericirea pentru vara viitoare, pentru ziua de salariu, pentru cand imi voi lua casa mea, pana cand ma voi marita/insura, pentru cand vor fi copii mari, pentru orice alta zi, care se promite a fi mai buna, mai fericita, mai potrivita pentru a te bucura de ea...

Si astfel ne trece viata si se trec si oamenii de langa noi. Citeam povesti ale unor oameni care si-au pierdut prieteni si rude, ce s-au dus prea devreme pe alte taramuri.... am avut si eu un astfel de prieten... care a murit la 30 si ceva de ani...

Nu mai asteptati sa treaca timpul, nu mai amanati fericirea!

Traiti azi!

Iubiti si lasati-va iubiti! Meritati! :)