luni, 23 septembrie 2013

De ce înșelăm?


De ce înșelăm?

(va urma și partea a doua: „De ce suntem înșelate/înșelați?”)

            Așadar, de ce înșelăm?

            Întrebarea aceasta mă urmărește de multă vreme, însă nu am reușit până acum să găsesc un răspuns.

            Ideea de la care am pornit este, așa cum bănuiți, înșelatul în dragoste. Însă, pentru a răspunde la probleme de dragoste cred că trebuie să pornim – dacă nu mereu, atunci măcar în 90% din cazuri – de la viața „cealaltă”, de la relațiile și viața de zi cu zi. Așa se întâmplă și acum: eu cred că cei care înșeală – fie că este la piață  sau în dragoste – o fac pentru că pot și pentru că speră sau cred că nu vor fi prinși.

            În ambele cazuri se aplică cam aceleași reguli. Mulți vor spune că atunci când înșeală în dragoste o fac pentru că partenerul de cuplu „a meritat-o!”; cel de la piață va spune că tot clientul e vinovat, că „a căutat-o” – era prea „fițos” sau l-a sucit prea mult pe vânzător.

            Sunt și cazuri (destule!) în care cel în cauză spune că este prea nefericit, că nu primește suficientă atenție, dragoste, apreciere sau nu îi sunt satisfăcute toate nevoile. Și atunci este nevoit să își caute alinarea în brațele altcuiva… disponibil să ofere toate acestea… departe de alte obligații… Pentru a continua paralela cu „piețarul” nostru, și cel de la tarabă poate afirma în propria sa apărare că a înșelat pentru că nu este mulțumit de… preț, vânzări, chirie… și atunci caută să obțină profit pe orice cale, prin orice mijloace.

            Una dintre scuzele mere preferate – dacă pot spune așa (deși sună foarte ciudat!) – este aceea a iubirii din tinerețe. Reîntâlnirea cu un fost iubit/fostă iubită din tinerețe sau chiar din copilărie poate reînvia multe sentimente pe care le considerai moarte demult și la care nu te-ai mai gândit… Și apare dorința de a aduce puțin din acea perioadă în prezent, pentru a trăi iarăși clipele frumoase de atunci… Până aici nu este nimic greșit (sau aproape nimic)… Problema apare abia atunci când se merge prea departe… dacă relația de atunci a fost completă, poate vei dori să retrăiești totul… și atunci se ajunge la situații fără întoarcere… Există și o a doua variantă: poate vei dori să faci acum ceea ce nu ai putut sau nu ai vrut să faci atunci. Acum se complică și mai mult situația. Dacă am vorbi despre altceva ar fi o situație de înțeles… vrei să vezi cum ar fi fost (sau, ca să fiu rea, „să vezi ce ai pierdut!”). Însă trebuie să te gândești dacă cel ce te așteaptă acasă merită… dacă merită să îi faci asta…

            Cea mai des întâlnită scuză este aceea că „s-a întâmplat doar o dată, o singură dată și, logic, nu se va mai întâmpla”. Să fie aceasta o scuză? Doar pentru că s-a întâmplat o singură dată și pentru că își cere scuze trebuie să iertăm? Este oare suficient? Este corect?

            Și totuși… acestea sunt scuze, sunt pretexte… încercări de a ieși cu obrazul și conștiința curată. Am dat doar cele câteva exemple care mi-au venit în minte acum… sunt convinsă însă că sunt mult mai multe. Cel mai dureros este că unii înșeală doar din plăcere sau, așa cum spuneam la început, că o fac pentru că pot.

            Unele cazuri sunt de înțeles. Unele. Foarte puține. Poate voi fi acuzată pentru asta, însă vă spun cu sinceritate că am văzut cazuri în care ambele părți aveau dreptate. Și cel care înșela putea fi înțeles, dar și înșelatul. Atunci? Ce este de făcut?

            Poate mă ajutați voi să aflu răspunsul la această întrebare…Mulțumesc!