vineri, 30 iunie 2017

Crama Histria, olteanca si marea cea mare


Iata ca a venit o noua degustare de vinuri alese si branzeturi fine la Craiova (sau era... Vinuri fine si Branzeturi alese? :) ). Pentru ca vara este despre aer liber, prieteni si seri de poveste, am ales sa ne intalnim in 22 iunie, pe terasa la Mignon, un colt de natura in mijlocul orasului.  Evenimentul este organizat, ca de fiecare data, de Asociatia Bloggerilor Olteni si DictionarCulinar.ro.

Pentru mine a fost o poveste intreaga seara caci Paul Fulea, reprezentantul si owner-ul de la Crama Histria, ne-a purtat printre stropi de vin scaldati de razele soarelui si mangaiati de briza marii, prin tainele unei legende ce a prins viata in Dobrogea, intr-o zona scaldata de istorie si binecuvantata de oameni harnici si priceputi.

Pentru ca sunt foarte cuminte si extrem de draguta am primit si o sticla de vin, pe care l-am savurat alaturi de prietenii mei buni, oameni iubitori de vin si de bun, la fel ca mine. Nu am apucat sa fac poza inainte de a deschide sticla, ci doar dupa ce fiecare isi sorbise paharul si cautau sa isi faca din nou plinul. Am apucat sa fotografiez sticla aproape goala, insa cred ca va puteti face o idee despre cat de bun a fost! :)

Dovada:
Crama Histria
Ammos Rose Crama Histria dupa o degustare... casnica

Am avut spre degustare si delectare 6 sortimente de vin, vinuri tinere si aromate, vinuri albe, rose si unul rosu ca sangele, vinuri pline de pasiunea si vapaia litoralului nostru drag. Acompaniate ca de obicei de branzeturile oferite cu drag de Delaco, vinurile au scos ce este mai frumos in noi si ne-au adus bucuria pe chip.

Crama Histria
Combinatia cu cirese... bun!

Combinatiile au fost foarte reusite, avand chiar surpiza sa constat ca branza si vinul, daca stii sa le alegi si sa le alaturi, merg de minune cu cirese. Va recomand sa incercati si voi acum, ca tot se mai gasesc cirese prin piata, Feteasca neagra rose 2016 de la Histria cu brie au bleu.

Mi-a fost foarte greu sa aleg un vin preferat, caci toate mi-au placut, mai ales ca sunt vinuri mai usoare, albe sau rose, pline insa de personalitate.

Am decis sa merg pe Amos Rose 2016, oferit in combinatie cu un cascaval Delaco si piper rosu. Amos este un cupaj de Cabernet Sauvignon + Feteasca Neagra Rosé, fiind un vin rosé sec, cu o tarie alcoolica de 13.5 grade,  de culoare roz relativ intens, cu nuante de grena, care nu necesita decantarea, cu aspect limpede si luminos. Este asadar un vin tare, cu note fructate ce se imbina armonios cu cele florale si vegetale.

Crama Histria - rose
Combinatia preferata

Ammos a fost insotit de cascaval Sofia de la Delaco, un cascaval ideal pentru orice anotimp, dar mai ales acum vara, caci merge de minune in salate, sau simplu, alaturi de verdeturi si fructe si, bineinteles, spalat de un vin bun.

Pe langa vinurile Ammos, Crama Histria are si o alta colectie, denumita Mirachi. Acest termen provine din limba aromanilor ce locuiesc in Dobrogea si care lucreaza de foarte multi ani in podgoria cramei, si el inseamna "Dor". Mi s-a parut fascinant pentru ca este vorba despre un dor fata de persoana iubita, dar un dor care iti provoaca speranta si bucurie, si nu un dor de jale. Este, daca vreti, acel dor care te tine in viata pana la revederea celor dragi. Este o sarbatoare a iubirii.

In incheiere vreau doar sa va recomand sa incercati si aceste vinuri pentru ca in ele se vede pasiunea, harnicia si dedicarea oamenilor, care eu reusit sa ofere lucruri noi intr-un domeniu care parea sa nu mai poate oferi surprize.

Trei cuvinte in incheiere... Vinul - Ispita, Cascavalul - Cremozitate, Combinatia - Summer Vibe!

Crama Histria - rose
Rece si bun!

Crama Histria - rose
In asteptarea.... degustarii

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu